sâmbătă

3 august, 2024

newsmain

Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a fost reținută de DNA, miercuri, pentru patru infracțiuni de luare de mită, spălare de bani și pentru folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni). Mai sunt...
30 martie, 2016
Șomajul în rândul tinerilor a atins cel mai ridicat nivel în ultimul trimestru din 2015, în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 de ani a fost 66,1%, la o distanță de 3,9 puncte...
30 martie, 2016
Legea care elimină plafonul maxim al indemnizației pentru creșterea copilului până la doi a fost adoptată și de Camera Deputaților și urmează să plece la Cotroceni, pentru promulgare. Reglementarea aduce mai multe modificări importante, care se vor aplica...
30 martie, 2016
Deputaţii au respins miercuri cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă, după ce stabiliseră că acesta nu poate fi nici reţinut de procurorii anticorupţie, care au formulat şapte capete de acuzare împotriva acestuia, printre...
30 martie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, miercuri, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Argumentele președintelui sunt prezentate de un comunicat al Administrației Prezidențiale: În forma transmisă la promulgare, Legea...
30 martie, 2016
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în unanimitate, proiectul legii finanţării campaniei electorale, prin intermediul căruia partidele capătă, în esență, privilegiul unic în lumea civilizată de a nu își plăti creditorii. Proiectul, care urmează să fie trimis spre promulgare...
30 martie, 2016
Măsurile ce vor duce la cele mai semnificative majorări ale salariului minim garantat din Marea Britanie vor intra în vigoare vineri. Ca urmare, salariile celor mai prost plătiți angajați vor înregistra o creștere de patru ori mai mare...
30 martie, 2016
Tata Steel UK, partea a celui mai mare conglomerat din India – Tata Group, va fi scoasă la vânzare, pe fondul înrăutățirii crizei siderurgice de la nivel european. Viitorul celor 15.000 de angajați ai celei mai mari oțelării din...
30 martie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul prin care Constantin Manoloiu (foto), şeful Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, implicat în Dosarul Referendumul, a părăsit Ministerul Afacerilor Interne Informaţia a fost făcută publică de Administraţia Prezidenţială prin...
30 martie, 2016
Decizia privind şefia TVR a fost amânată miercuri, în condiţiile în care nu a existat majoritate în Consiliul de Administraţie pentru niciuna dintre propuneri, membrii noului CA având termen şapte zile pentru a ajunge la un acord. Anunţul...
30 martie, 2016
Deplasările efectuate de forțele navale rusești în ultimele 2 săptămâni, de la anunțul oficial al președintelui Vladimir Putin de retragere va forțelor armate din Siria, sugerează că, de fapt, Moscova trimite mai multe echipamente și provizii în Siria...
30 martie, 2016
Directorul SRI Eduard Hellvig a declarat marți, după ședința de bilanț a instituției, că serviciul este performant, ”dar nu suntem perfecți”. La capitolul minusuri, directorul SRI a menționat transparența. Tot în discursul directorului SRI a apărut o mică...
29 martie, 2016
Procurorul interimar Bogdan Licu, care a fost acuzat în presă că a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a anunțat marți că a depus o cerere de renunțare „din motive personale” la titlu. Acest lucru nu este însă ...
29 martie, 2016
O parte dintre indicatorii de performanță ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) s-au îmbunătățit în 2015, în mare parte o consecință a creșterii veniturilor colectate la buget. Rezultate mai bune au fost raportate și la capitolele inspecție fiscală și...
29 martie, 2016
În actuala viziune a Uniunii Europene, instruirea de-a lungul întregii vieți și cea de tip vocațional joacă un rol esențial în dezvoltarea economică a țărilor membre. Totodată, acestea asigură cetățenilor dobândirea de cunoștințe și abilități care le sunt...
29 martie, 2016
România nu a înregistrat avansuri semnificative în ceea ce privește competitivitatea, reiese dintr-un studiu realizat de AmCham care a evaluat evoluția unor indicatori care stau la baza rapoartelor de specialitate publicate de mai multe instituții internaționale în perioada 2011-2016. Din...
29 martie, 2016
PNL iniţiază un demers cu UNPR pentru a-l schimba pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, afirmând că liderul de grup a fost mandatat să strângă semnăturile necesare. „Este un demers de...
29 martie, 2016
Deputaţii din Comisia juridică au avizat, marţi, favorabil cererea DNA de reţinere a deputatului PSD Sebastian Ghiţă, dar au respins solicitarea de arestare preventivă a acestuia. Dintre cei 21 de membri ai comisiei, pentru reținere au votat 11,...
29 martie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, că are încredere că SUA pot deveni unul dintre primii investitori străini, precizând că domeniul IT, sectorul agricol şi cel energetic, industria aviatică, sau cercetarea prezintă oportunităţi de investiţii pentru partea americană....
29 martie, 2016
Uniunea Europeană ar putea înregistra o creștere economică mai mare dacă ar schimba din temelii regulile bugetare astfel încât acestea să se axeze pe cheltuieli și nu pe deficitele structurale, reiese dintr-un studiu realizat de think tank-ul Bruegel din...
29 martie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: