miercuri

15 mai, 2024

negocieri

La Berlin, au demarat duminică cele cinci zile de discuții ce reprezintă negocierile preliminare pentru formarea coaliției de guvernare. Este ultima șansă a cancelarului Angela Merkel de a forma o coaliție stabilă, potrivit analiștilor, după ce la sfârșitul...
7 ianuarie, 2018
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean Claude-Juncker, a anunțat vineri că s-au înregistrat ”progrese suficiente” în prima fază a negocierii Brexitului, fiind deschise astfel premisele negocierii viitoarelor relații între părți. Anunțul a fost făcut la Bruxelles,  în urma unei...
8 decembrie, 2017
Conducerea Social Democraților germani (SPD) a aprobat în unanimitate începerea discuțiilor cu partidul cancelarului Angela Merkel pentru a stabili dacă și cum ar putea colabora la guvernare, ”toate opțiunile fiind în acest moment deschise”, a declarat luni pentru...
4 decembrie, 2017
Negocierile privind formarea unei noi ”mari coaliții” în Germania, între creștin-democrații cancelarului Angela Merkel și social-democrați, nu vor începe cel mai probabil înainte de noul an, a afirmat luni vicepreședinta partidului lui Merkel, anunță Reuters. Julia Kloeckner (foto),...
27 noiembrie, 2017
În Germania încep marți consultări politice pentru găsirea unei soluții de ieșire din criza politică declanșată de eșecul cancelarului Angela Merkel de a constitui o alianță de guvernare, anunță AFP. Președintele Frank-Walter Steinmeier (foto), căruia îi revine potrivit...
21 noiembrie, 2017
Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernământ în Germania sunt în colaps după ce FDP s-a retras de la la masa tratativelor, anunță BBC. ”Este de preferat să nu guvernăm decât să guvernăm prost”, a declarat presei la...
20 noiembrie, 2017
Bătălia pentru controlul Ministerului de Finanțe este în plină desfășurare la Berlin. Consecințele negocierilor nu vor fi simțite numai în interiorul granițelor germane, ci în întreaga Europă, deoarece ministrul de Finanțe al Germaniei are un cuvânt greu de...
30 octombrie, 2017
Conservatorii CDU, liberalii FDP și Verzii, așa-numita Coaliție Jamaica, au ajuns marți la primele acorduri în materie de buget și politici fiscale, în cadrul discuțiilor exploratorii pentru formarea unui nou guvern în Germania. Potrivit televiziunii ARD, partidele au...
25 octombrie, 2017
Liderii europeni au dat vineri ”undă verde” pentru pregătirea negocierilor asupra unui acord comercial care să gestioneze relațiile cu Londra după Brexit. Anunțul a fost făcut, pe Twitter, de către președintele Consiliului European, Donald Tusk: ”Liderii au dat...
20 octombrie, 2017
Reprezentanții sindicatelor din Sănătate care joi au organizat un miting în Capitală, la care au luat parte aproximativ 5.000 de oameni, s-au întâlnit vineri pentru negocieri cu miniştrii Florian Bodog şi Olguţa Vasilescu. Discuţiile s-au axat pe marginea...
20 octombrie, 2017
Aproximativ 5.000 de angajați din sistemul de sănătate, membri ai Federației Sanitas, au protestat joi, în București, nemulțumiți de legea salarizării și transferul contribuțiilor sociale, care ar putea duce anul viitor la diminuarea veniturilor acestor angajați. Protestatarii au...
19 octombrie, 2017
La două săptămâni după victoria în alegeri, Angela Merkel a început duminică negocierile dificile în vederea formării unui guvern, urmând să se confrunte cu un atac din partea aripii drepte a propriei sale familii politice, relatează AFP. Cancelarul...
8 octombrie, 2017
Ministerul Culturii a reluat negocierile pentru opera Cumințenia Pământului, iar dacă acestea nu vor fi încheiate până la sfârșitul anului, autoritățile vor fi obligate să restituie sumele adunate anul trecut prin subscripție publică, a anunțat joi ministrul Lucian...
5 octombrie, 2017
Negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier (foto), a declarat marţi, în plenul Parlamentului European, că în negocierile Brexit nu s-au realizat ”progrese suficiente” pentru a permite trecerea la următoarea fază în negocierile cu Marea Britanie cu...
3 octombrie, 2017
Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu noi vom decide unilateral să părăsim negocierile care oricum trenează, a declarat duminică, în Parlament, președintele Recep Tayyip Erdogan. ”Nu vom fi noi cei care renunțăm....
2 octombrie, 2017
Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o punem astăzi este cum va arăta bugetul UE post-2020 și dacă Brexitul va fi...
15 septembrie, 2017
Premierul Mihai Tudose le-a promis luni sindicaliștilor din Educație că va găsi o soluție pentru plata ultimei tranșe din sumele obținute în instanță acum aproximativ nouă ani. Banii, circa 814 milioane de lei, vor fi prevăzuți la a...
28 august, 2017
Agenda politică de toamnă a Comisiei Europene debutează în forță în această săptămână, odată cu publicarea de către guvernul britanic a noi strategii privind negocierile legate de Brexit, dar acestea pot fi complicate de alte provocări nu mai...
22 august, 2017
Marea Britanie va solicita Uniunii Europene o perioadă de tranziție în cadrul procesului de ieșire din comunitatea europeană, care ar urma să constea, printre altele, într-o „perioadă de uniune vamală temporară, care va permite o tranziție blândă și...
15 august, 2017
Rog, cu respect, ca până la finele textului să se ignore titlul de mai sus. Pentru că până la sfârșit o să trecem în revistă câteva lucruri de cel mai violent bun simț, pe care, prinși în logica...
20 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: