mircea basescu

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv, de către Curtea de Apel Constanța, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul de trafic de influență, în care a fost găsit vinovat...
16 iunie, 2016
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Constanţa a respins, marţi, solicitările avocaţilor lor privind cercetarea în stare de...
12 august, 2014
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a fost trimis luni în judecată pentru trafic de influenţă în dosarul în care este acuzat că a primit 250.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel, pentru a interveni pe lângă...
14 iulie, 2014
Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri contestaţia formulată de Mircea Băsescu şi a decis că acesta să rămână în continuare în arest preventive. Decizia este definitivă. Curtea de Apel Bucureşti a judecat contestaţia formulată de Mircea Băsescu...
27 iunie, 2014
Şeful SRI, George Maior, a declarat, marţi, la Parlament, că a existat o informare a preşedintelui Traian Băsescu privind activităţile clanului Bercea în octombrie 2009, care nu conţinea informaţii vizând legăturile dintre interlopul Sandu Anghel (zis Bercea Mondial)...
24 iunie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că nicio structură de informaţii a statului român nu l-a informat vreodată cu privire la relaţia dintre fratele său, Micrea Băsescu, și Sandu Anghel. „Nu am avut niciun fel informare legată de...
23 iunie, 2014
Înregistrările realizate de membri ai familiei lui Sandu Anghel şi în care apare Mircea Băsescu sunt legale şi pot fi considerate probe în dosar, scrie în motivarea judecătorului de la Tribunalul Municipiului Bucreşti, care a decis ca fratele...
23 iunie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu declară, într-un interviu acordat în scris, pentru Realitatea TV, că nu a primit niciun ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, şi că a aflat din presă că fratele său, Mircea...
22 iunie, 2014
Tribunalul Bucureşti a decis vineri seara că Mircea Băsescu va sta în arest preventiv în următoarele 30 de zile. Decizia este executorie dar nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel. În referatul cu propunerea de...
20 iunie, 2014
Presa internaţională vorbeşte despre scandalul în care este implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu şi despre arestarea acestuia. Majoritatea articolelor preiau ştirile celor trei agenţii internaţionale de presă – AFP, Reuters şi AP – iar titlurile se concentrează asupra...
20 iunie, 2014
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, a sesizat Inspecţia Judiciară a CSM cerând „verificări privind apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept”. Este vorba despre declaraţiile făcute joi de Sandu...
20 iunie, 2014
Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a fost reţinut joi seara, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă. Procurorii anticorupţie îl acuză pe Mircea Băsescu, că ar fi primit 250.000 de euro „în schimbul...
19 iunie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, într-o apariţie televizată de la Cotroceni, că nu a făcut niciodată vreo intervenţie în justiţie şi că nu va face nici pentru protejarea fratele său, precizând că „între nevoia de consolidare a...
19 iunie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, a declarat joi premierul Victor Ponta, adăugând că poate fi luată în calcul şi suspendarea şefului statului, dacă se...
19 iunie, 2014
UPDATE: Mircea Basescu, care este aşteptat la sediul central al DNA, la ora 18.00, a declarat că a fost chemat în calitate de suspect şi că i se par normale declaraţiile date de fratele său, preşedintele României. „Recunosc...
19 iunie, 2014

Mircea Băsescu rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri contestaţia formulată de Mircea Băsescu şi a decis că acesta să rămână în continuare în arest preventive. Decizia

Mircea Băsescu rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri contestaţia formulată de Mircea Băsescu şi a decis că acesta să rămână în continuare în arest preventive. Decizia

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: