duminică

21 aprilie, 2024

23 iunie, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că nicio structură de informaţii a statului român nu l-a informat vreodată cu privire la relaţia dintre fratele său, Micrea Băsescu, și Sandu Anghel.

„Nu am avut niciun fel informare legată de afacerea Sandu Anghel (…) Nicio structură de informaţii nu m-a notificat cu privire la relaţia Sandu Anghel – Mircea Băsescu”, a declarat luni şeful statului.

Referindu-se la cazul fratelui său, Mircea Băsescu, arestat preventiv pentru trafic de influenţă, Traian Băsescu a declarat că este o întâmplare pe care nu şi-a dorit-o niciodată şi pentru care le cere scuze românilor.


Preşedintele a explicat însă că nu are nicio legătură cu ceea ce a făcut fratele său, care are 60 de ani, trăieşte la Constanţa şi pe care l-a văzut o dată la 2 ani.

„Nu voi lua în considerare declaraţia Parlamentului”

Referitor la Declaraţia pe care parlamentarii au programat-o pentru marţi şi prin care îi vor cere preşedintelui demisia, şeful statului a declarat: „Îi anunţ pe aceşti domni că nu voi lua în considerare strigătele lor şi nicio Declaraţie a Parlamentului”.

„Constat că subordonaţii politici ai domnului Voiculescu, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta, au găsit de cu cale să mobilizeze majoritatea parlamentară ca să ceară demisia preşedintelui”, a spus Traian Băsescu. El a amintit că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi cerea în 2005 să intervină în favoarea lui Dinu Patriciu, iar premierul apare în ancheta DNA referitoare la preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, pe care procurorii anticorupţie îl acuză că ar fi făcut trafic de influenţă chiar din biroul prim-ministrului.

De asemenea, a mai spus şeful statului, nu poate răspunde cererii unui Parlamentat care, în „marţea neagră” (10 decembrie anul trecut), a schimbat Codul Penal pentru a-i proteja pe senatori şi deputaţi, şi un Parlament ce a refuzat ridicarea imunităţii mai multor aleşi pe care procurorii au dorit să-i ancheteze sau aresteze preventiv.

„Nu există niciun motiv pentru suspectarea preşedintelui”


Istoria dosarului de tentativă de omor dovedeşte, de altfel, a explicat preşedintele, că nu a fost făcută nicio intervenţie în acest dosar: s-a ajuns la condamnarea definitivă în 3 ani, iar pedeapsa primită de Sandu Anghel a fost foarte mare (8 ani şi 9 luni).

Tribunalul Bucureşti a decis vineri, 20 iunie, că Mircea Băsescu va sta în arest preventiv în următoarele 30 de zile, pentru că ar fi luat 250.000 de euro pentru a interveni în favoarea lui Sandu Anghel, astfel încât acesta să primească o pedeapsă mai mică pentru înjunghierea unei persoane, în 2011.

Decizia a fost atacată şi va fi judecată vineri, 27 iunie, la Curtea de Apel, cu Mircea Băsescu în stare de arest.

Despre dosarul ginerelui Radu Pricop

„Știu că  stă ca prioritate și o întrebare foarte proaspătă, legată de anunțul Parchetului General privind începerea urmăririi penale pe numele Pricop, ginerele meu. Nu știu despre ce este vorba, dar cu certitudine toți românii trebuie să răspundă în fața legii”, a declarat șeful statului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale pentru înșelăciune și fals pe numele lui Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: