miercuri

17 aprilie, 2024

4 aprilie, 2012

Potrivit unor surse din PDL citate de MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu i-ar fi avertizat pe liderii partidului, cu care a avut o întâlnire luni noapte, că singura şansă de-a rămâne la guvernare este să câştige la alegerile parlamentare din noiembrie măcar jumtate plus unu din cat va câştiga USL.

Preşediteşe le-ar fi explicat demicrat-liberalilor că, după alegeri, va aplica ad-literam prevederile Constituţiei, şi va chema la consultările pentru formarea noului guvern nu alianţe, ci partide. Potrivit unei atare interpretări şi unui asemenea calcul, cu jumătate plus unu din scorul USL, PDL ar fi partidul cu cel mai tare scor electoral. „Altfel, treceţi în opoziţie” – le-ar fi spus şeful statului liderilor PDL.

Nu ar fi prima oară când preşedintele mizează pe formularea din Constituţie, iar insistenţa sa poate fi o invitaţie adresată şi opoziţiei de-a accepta modificarea Legii fundamentale. În urmă cu câteva săptămâni, Traian Băsescu declara într-un interviu difuzat pe ProTv:


„Eu aş citi foarte bine articolul 103 din Constituţie. Şi îi rog pe toţi politicienii să citească şi să vadă şi comportamentul meu când am chemat partidele pentru consultări la formarea Guvernului Ungureanu. Eu am chemat exact pe formularea din articolul 103 care spune «Preşedintele invită la consultări partidele reprezentate în Parlament». Partidele”, a spus Traian Băsescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: