joi

16 mai, 2024

ins

Datele publicate de Institutul Național de Statistică referitor la valoarea semidefinitivă a PIB pe anul 2013 arată o păstrare a creșterii economice la un nivel apropiat de cel estimat inițial dar o modificare substanțială în structura de realizare...
23 decembrie, 2014
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna octombrie 2014, a urcat cu 0,4% față de luna precedentă, până la 1.705 lei. Puterea de cumpărare (rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația) a ajuns astfel la 127%...
8 decembrie, 2014
Creșterea economică pe primele trei trimestre din acest an a fost de 2,8% pe serie brută și 3,1% pe serie ajustată sezonier (și utilizată pentru comparabilitate în raportările către Eurostat), potrivit calculelor provizorii date publicității de INS. Se...
3 decembrie, 2014
Institutul Naţional de Statistică a anunţat miercuri că Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni cu 1,8% în termeni reali, potrivit datelor provizorii ale INS, avansul, uşor sub cel de 1,9%...
3 decembrie, 2014
Rata locurilor de muncă vacante a fost în trimestrul al treilea de 0,92%, mai mare cu 0,08 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,14 puncte peste cea din acelaşi trimestru din 2013. Potrivit unei statistici INS...
28 noiembrie, 2014
Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, ponderea în PIB a alocărilor pentru activitatea de crecetare-dezvoltare în anul 2013 s-a situat la cel mai redus nivel din anul 2005 încoace, și anume 0,39% din PIB. Această valoare...
23 noiembrie, 2014
Trei vorbe despre creșterea economică din T3 – fără să-mi fac scrupule că aș putea influența cumva alegerile de poimâine – cititorii cursdeguvernare.ro știu de multă vreme cu cine să voteze. (Și apoi, dacă nu și-a făcut scrupule...
14 noiembrie, 2014
Creșterea economică pe trimestrul al treilea din acest an a fost de 1,9% față de trimestrul anterior, aproape dublă față de estimarea publicată recent de Comisia Europeană și cea mai mare valoare înregistrată în ultimele unsprezece trimestre. Totodată,...
14 noiembrie, 2014
În conformitate cu prognoza Comisiei Europene, România ar urma să anunțe o reluare a creșterii economice în trimestrul al treilea, care va anula scăderile conjuncturale din trimestrele I și II (denumite circumstanțial ”recesiune tehnică”, deși la fel de...
10 noiembrie, 2014
În perioada 1.I.-31.IX.2014, resursele de energie primară au crescut cu 3,0%, iar cele de energie electrică au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 8,8%. Principalele resurse de energie primară în perioada 1.I.-31.IX.2014, au totalizat 23687,7...
10 noiembrie, 2014
Deficitul comercial a crescut în primele nouă luni cu 606 milioane lei (108,7 milioane euro) faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, la 19,024 miliarde lei (4,284 miliarde euro), a anunţat luni Institutul Naţional de...
10 noiembrie, 2014
Institutul Național de Statistică a anunțat vineri, 31 octombrie, datele privind șomajul pentru luna precedentă. În luna septembrie 2014, rata şomajului BIM a coborât sub pragul de 7%, în formă ajustată sezonier din motive de comparabilitate. Valoarea calculată...
31 octombrie, 2014
Capacitatea de cazare turistică era reprezentată, la 31 iulie, de 6.130 unităţi, în creştere cu 2% faţă de iulie 2013, iar numărul hotelurilor a fost depăşit de cel al pensiunilor agroturistice, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional...
20 octombrie, 2014
Puterea de cumpărare a salariilor consemnată pentru prima jumătate a acestui an s-a situat cu aproximativ un procent sub valoarea din 2009-2010, potrivit datelor oficiale ale INS. Media semestrului întâi a trecut pragul de 100% din valoarea de...
12 octombrie, 2014
Deficitul comercial pe primele opt luni ale anului în curs a fost cu numai 36,7 milioane euro mai mare decât cel din aceeași perioadă din anul anterior. Potrivit datelor comunicate de INS, exporturile FOB au acoperit importurile CIF...
10 octombrie, 2014
În luna august 2014, potrivit unei statistici publicate joi de INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna iulie 2014, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare...
9 octombrie, 2014
Salariul mediu nominal brut a scăzut în august cu 2% faţă de iulie, la 2.331 lei, iar cel net cu 2,1% (-36 lei), la 1.683 lei, cele mai mari câştiguri fiind consemnate în extracţia petrolului brut şi a...
7 octombrie, 2014
Veniturile totale ale populaţiei s-au situat în trimestrul al doilea la 2.452 de lei în medie pe gospodărie, din care veniturile băneşti au reprezentat 85,1%. Potrivit unui comunicat de luni al INS, cheltuielile gospodăriilor în trimestrul 2 au...
6 octombrie, 2014
Institutul Național de Statistică a dat publicității o serie cuprinzătoare de date referitoare la costul forței de muncă pe anul trecut. Dintre aspectele prezentate, am selectat și am pus în context situațiile din administrația publică și cele în...
29 septembrie, 2014
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,2%, în trimestrul II al anului 2014, iar șomajul a fost de 6,7%, anunță Institutul Național de Statistică (INS). Ocuparea în rândul populaţiei cu...
23 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: