Investițiile pe piața hotelieră din România – creștere cu 56% în 2024 – Topul tranzacțiilor
Volumul investițiilor în hoteluri din România a crescut în 2024 cu 56% comparativ cu 2023, la o valoare de 69,3 milioane de euro, potrivit monitorizării

În primul semestru al acestui an, numărul total al turiștilor străini cazați în structurile de cazare din România a crescut de peste trei ori față
Persoanele vaccinate anti-Covid ar putea avea acces nerestricționat în restaurante și hoteluri, de la 1 iunie, astfel încât unitățile de pe litoral și de la
Patronatele din turism amenință că vor da în judecată Guvernul, pentru „subminarea economiei naționale”, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid din 15 iunie, conform
Guvernul analizează măsurile de precauție ce vor fi impuse la finalul stării de urgență, a anunțat premierul Ludovic Orban, vineri, după o ședință pe acest
Camera Deputaților a votat marți – după luni de controverse și retrimiteri la dezbatere – așa numita ”Lege privind impozitul specific unor activități”. Legea se
Potrivit datelor comunicate de Eurostat, România ocupă ultimul loc între statele Uniunii Europene în ceea ce privește rezervarea și plata transportului aerian și a cazării
Guvernul a convenit vineri cu patronatele din turism introducerea unui impozit forfetar în domeniul hotelier care să fie aplicat pe cameră sau pe locul de
Peste 70% dintre hotelurile din România sunt de vânzare, pentru că nu sunt profitabile, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din
Barurile, cafenelele, unitățile hoteliere, precum și service-urile și spălătoriile auto vor trece de la 1 ianuarie 2014 la un alt tip de impozitare. Guvernul a
Proprietarul unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi din centrul Capitalei va plăti de la începutul anului viitor un impozit forfetar de 17.136
Salariul mediu net pe economie a fost de 1.606 lei în iunie 2013, cu 0,3% mai mic decât în luna mai, potrivit datelor prezentate marți
Viitorul impozit pe camera de hotel ar putea fi cuprins între 42 şi 200 euro pe an pentru unitățile din Bucureşti, 15-66 de euro pentru
Guvernul urmează să introducă impozitul forfetar la hoteluri, restaurante și service-uri auto, începând cu luna iulie, a declarat, luni, ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini.
Premierul Victor Ponta a discutat cu ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Maria Grapini, posibilitatea introducerii unui impozit forfetar pe servicii. „Am discutat astăzi cu
În luna iunie 2012, gradul de ocupare a camerelor de hotel în Uniunea Europeană varia între 33,7% în Slovacia şi 35,3% în România până la
Aportul turismului românesc la economia naţională este foarte redus dacă ne raportăm la alte ţări din vecinătate. Deși s-a dublat în ultimii zece ani, el a rămas sub 4% din PIB, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în regiune, în pofida frumuseților naturale și a distribuției variate și echilibrate a formelor de relief.
Pentru referință, țări precum Ungaria și Polonia au contribuţii ale turismului de peste 10% din PIB.
În termeni nominali, sumele strânse sunt aproximativ de
În luna februarie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare,
România ocupă ultimul loc din regiune la capitolul încasări din turism, sumele strânse fiind aproximativ de 3 ori mai mici decât la vecinele Ungaria şi Bulgaria.