sâmbătă

20 aprilie, 2024

19 octombrie, 2012

În luna iunie 2012, gradul de ocupare a camerelor de hotel în Uniunea Europeană varia între 33,7% în Slovacia şi 35,3% în România până la 89,4% în Bulgaria, arată datele publicate joi de Eurostat și preluate de AGERPRES.

Potrivit acestor date, mai mult de trei sferturi din totalul camerelor disponibile în hotelurile şi unităţile de cazare din Bulgaria, Cipru şi Malta au fost ocupate în luna iunie 2012.

În luna iunie 2011 situaţia fusese practic la fel, Slovacia şi România aveau cel mai mic grad de ocupare (28,2%), la polul opus fiind Cipru cu un grad de ocupare de 81,8%.


Analizând perioada ianuarie-iunie 2012 comparativ cu perioada ianaurie-iunie 2011, se observă că în Italia, Portugalia, Suedia şi România gradul de ocupare a scăzut cu peste un punct procentual în timp ce Letonia, Bulgaria, Lituania şi Germania au înregistrat creşteri de peste un punct procentual.

Uniunea Europeană este o destinaţie turistică importantă, şase din statele membre UE făcând parte din primele zece destinaţii din lume pentru cei care vor să-şi petreacă vacanţele. Turismul este o activitate importantă în UE, contribuind la creşterea economică şi crearea de locuri de muncă precum, şi la dezvoltarea zonelor rurale sau mai puţin dezvoltate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: