Adâncirea crizei energetice prăbușește Euro în raport cu Dolarul
Euro s-a prăbușit luni în raport cu dolarul american, coborând la sub 0,99 dolari, pentru prima dată în aproape două decenii, după decizia Rusiei de

Acțiunile globale au scăzut marți, iar moneda euro a atins un nou minim al ultimelor două decenii față de dolar, temerile privind o politică monetară
Dolarul a continuat să se întărească pe măsură ce condițiile de lichiditate globale au continuat să se deterioreze, iar prețurile energiei au crescut din nou,
Riscurile războiului comercial dintre marile puteri economice ale lumii impun nota dominantă a summit-ului șefilor celor mai puternice 20 de țări ale lumii, care a
Banca centrală a SUA, Federal Reserve (FED), a lăsat dobânzile de referință nemodificate, de teama perspectivei decelerării economiei. Totodată, Banca Centrală Europeană (BCE) a semnalat,
Moneda unică europeană se menține față de dolarul american la nivelul cel mai înalt din ultimii doi ani, după ce Mario Draghi, președintele Băncii Centrale
Victoria lui Emmanuel Macron în prezidenţialele franceze a liniştit spaimele privind un eventual Frexit şi a dus moneda europeană la maximul ultimelor şase luni, 1,1024
Pieţele financiare și de mărfuri sunt pe cale să recupereze din pierderile aferente reacţiei impulsive la ştirea despre victoria lui Donald Trump în prezidenţialele din