Ministerul Finanţelor va fi reorganizat, va avea economist şef
Ministerul Finanţelor (MFP) va fi reorganizat, iar reorganizarea va include înființarea unui „department de economist şef”, a anunţat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. „Va exista

România ar trebui să fie mai prudentă cu creșterea economică pe termen scurt, care dezechilibrează contul curent și bugetul, potrivit lui Hans Timmer, economist-şef al Băncii
Horia Braun, 39 de ani, a fost numit economist șef și director de cercetare al Băncii Comerciale Române (BCR). Horia Braun își va ocupa funcția
Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, a declarat marți că băncile de pe piața românească au făcut o serie de greșeli, printre care și creditarea excesivă
Economistul şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Indermit Gill, și directorul pentru România al BM, Francois Rantrua, au avertizat luni că României
Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza financiară declanşată în 2008, a declarateconomistul-şef al FMI, Olivier Blanchard,
„Reducerea contribuţiilor pentru asigurări sociale (CAS) reprezintă o măsură cu puternice conotaţii politice şi emoţionale, uşor de exploatat de o parte a mass-mediei în căutare de senzaţional. Cu atât mai mult se impune o analiză rece şi obiectivă, fără parti-pris-uri. O astfel de analiză ar trebui să răspundă la două întrebări fundamentale (admiţând că nivelul CAS este ridicat în România): când ar putea avea loc o reducere, respectiv cât de mare ar trebui să fie reducerea respectivă.”