3 octombrie, 2012

Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza financiară declanşată în 2008, a declarateconomistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, într-un interviu pentru ziarul ungar Portofolio citat de MEDIAFAX.

Germania va trebui să accepte o inflaţie mai ridicată, o întărire a puterii reale de cumpărare a populaţiei, ca parte a soluţiei la problema Europei, a spus Blanchard în interviul publicat miercuri în cotidianul ungar Portfolio. Chiar dacă atenţia este concentrată asupra Europei, Statele Unite au, de asemenea, probleme fiscale pe care trebuie să le rezolve, a adăugat el.

„Nu este încă un deceniu pierdut. Dar cu siguranţă de la începutul crizei va dura cel puţin un deceniu pentru ca economia să ajungă într-o situaţie acceptabilă. Japonia se confruntă cu o ajustare fiscală dificilă, a cărei rezolvare va dura decenii. China a reuşit, probabil, să oprească o creştere nesustenabilă a activelor şi are un avans economic mai lent, dar nu ne aşteptăm la o aterizare dură”, a spus Blanchard.


Ajustarea din zona euro necesită un declin al preţurilor în sudul uniunii monetare şi majorarea acestora în statele din centru şi nord.

În privinţa crizei datoriilor, economistul-şef al FMI consideră că îndatorarea trebuie redusă, dar fără a afecta puternic creşterea.

„Dacă faci acest lucru prea încet, pieţele nu te iau în serios, iar dacă îl faci prea repede, omori economia. Pentru fiecare ţară trebuie găsită o cale individuală a consolidării” , a spus el.

Integrarea zonei euro trebuie să devină mai puternică sau să se reducă, însă nu poate rămâne la nivlul actual, a afirmat Blachard.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: