Partidul antisistem ”Continuăm Schimbarea, lansat de doi oameni de afaceri formaţi în SUA, a obținut un scor neașteptat de bun la alegerile din Bulgaria de duminică, rezultatele oficiale parțiale indicând că probabil va câștiga votul și ar putea conduce apoi formarea unei coaliții, transmite Politico.
Potrivit rezultatelor oficiale, cu aproape 43% din buletine de vot numărate, ”Continuăm Schimbarea” a obținut 26% din voturi. Partidul GERB al lui Boiko Borissov are 21,4% dintre voturi și nu va putea găsi destui aliați pentru construirea unei coaliții.
De cealaltă parte, deja există interes pentru o guvernare de coaliție care să fie condusă de Continuăm Schimbarea. Potențialii parteneri sunt socialiștii, partidul anticorupție Bulgaria Democrată și formațiunea Există un astfel de popor, fondată de cântărețul și prezentatorul de talk-show Slavi Trifonov.
Bulgaria a organizat trei alegeri generale într-un an. Fostul prim-ministru Boyko Borissov, care a dominat politica țării timp de mai bine de un deceniu, a fost forțat să părăsească puterea în aprilie, pe fondul unei crize a statului de drept. Partidele antisistem mai mici nu au reușit până acum să găsească o coaliție viabilă care să înlocuiască de la putere GERB.
Formațiunea „Continuăm Schimbarea” a fost fondată de Kiril Petkov, om de afaceri absolvent de Harvard, şi economistul Asen Vasiliev. Partidul s-a lansat în septembrie în cursa pentru putere, liderii săi având o experienţă de doar câteva luni ca miniştri în cadrul guvernului interimar tehnocrat.
Rumen Radev, pe cale să obțină un nou mandat
În paralel cu alegerile legislative, bulgarii au avut de ales duminică şi preşedintele ţării, favoritul în acest scrutin fiind preşedintele în exerciţiu, Rumen Radev, al cărui principal adversar a fost rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdjikov, susţinut de GERB.
Rumen Radev, candidat la propria succesiune, s-a clasat pe primul loc în urma primului tur, cu 49% din voturi în timp ce principalul contracandidat, rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdjikov, a avut doar 25 la sută.
Astfel, actualul șef al statului, devenit popular prin faptul că a susţinut protestele anti-corupţie din vara lui 2020, ar urma să se impună cu uşurinţă în turul al doilea, din 21 noiembrie.
Rumen Radev este fost comandant al forțelor aeriene bulgare, iar în alegerile din 2016 a candidat ca independent, dar a fost susținut de socialiști.
Scrutinul de duminică a fost marcat de un puternic absenteism, în condițiile în care bulgarii au fost chemați la urne pentru a treia oară într-un an ca să-și aleagă parlamentarii. La ora locală 16:00, cu patru ore înainte de închiderea urnelor, rata de participare era de doar 26 la sută, potrivit Comisiei Electorale, cea mai slabă dintre scrutinele organizate în acest an.