cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Supraînscrieri la plecările voluntare de la Dacia – din 600 de cereri, au fost acceptate doar jumătate

1 octombrie, 2024

Aproximativ 600 de angajați s-au înscris pe listele de concedieri voluntare din cadrul programului lansat de Dacia, însă doar doar jumătate – 309 – dintre cereri au fost aprobate, a declarat pentru CursdeGuvernare.ro Viorel Ungureanu, liderul sindicatului reprezentativ din companie, Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD).

„Numărul cererilor a fost aproape dublu, dar au fost acceptate 309. Programul a fost încheiat”, iar aceste persoane urmează să părăsească platforma începând de marți, 1 octombrie, a spus Viorel Ungureanu.

Pleacă angajați de la diverse secţii, în contextul reorganizării activității de la Mioveni pentru pregătirea producției noului model Bigster, a mai explicat Viorel Ungureanu.


În prezent, pe platformă lucrează aproximativ 11 de angajați, iar salariul mediu net al acestora este între 6.000 și 7.000 de lei.

Angajări de personal înalt calificat, pentru operarea noilor tehnologii

Au fost aprobate cererile lucrătorilor mai puțin calificați și ale căror roluri sunt preluate de echipamentele introduse în cadrul procesului de automatizare și robotizare de la Dacia.

În paralel, se fac angajări de specialiști și operatori ai noilor tehnologii ce sunt introduse pe linia de producție a modelului Bigster, a mai explicat Viorel Ungureanu.

Unii dintre cei înscriși pe listele de concedieri voluntare și respinși rămân pe posturile ocupate în prezent, iar aproximativ 50 de lucrători vor desfășura alte activități pe platforma de la Mioveni.

Compensațiile pentru care au cerut să plece cei 600 de angajați


Programul de plecări voluntare este acompaniat de compensații semnificative, prevăzute în contractul colectiv semnat de companie cu sindicatele.

Sumele pot ajunge până la 185.000 de lei net pentru cei cu vechime de peste 16 ani și la 210.000 de lei net pentru cei înregistraţi cu boli profesionale sau cu accidente de muncă soldate cu invaliditate.

Primele acordate

  • Până la 2 ani vechime – 22.000 de lei net
  • 2-4 ani vechime – 55.000 lei net
  • 4-8 ani vechime – 98.000 lei net
  • 8-12 ani vechime – 120.000 lei net
  • 12-16 ani vechime – 150.000 lei net
  • Peste 16 ani vechime – 185.000 lei net

Pentru salariaţii cu recomandare medicală de schimbare a locului de muncă sau de interzicere a efectuării de ture de noapte se acordă o primă de 195.000 de lei net în cazul încetării contractului de muncă prin acordul părţilor.

Reamintim că Dacia a mai derulat un astfel de program de plecări voluntare, în 2022, când au părăsit platforma aproximativ 600 de persoane.

Dacia Bigster va fi prezentat oficial la Salonul auto de la Paris

Bigster, cel mai mare model de la Dacia urmează să fie prezentat la Salonul Auto de la Paris, în 14 octombrie, conform Promotor.

Viitorul concurent Dacia în segmentul SUV-urilor compacte va fi mai mare și mai scump decât Duster, prețul urmând să depășească 30.000 de euro.

Producătorul de la Mioveni face ultimele pregătiri și continuă să testeze SUV-ul pe drumurile din România – mai mulți utilizatori de Facebook au distribuit fotografii cu un SUV camuflat ce seamănă cu noua generație Duster, dar de dimensiuni mai mari.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: