18 mai, 2022

Finlanda şi Suedia au depus miercuri, împreună, candidaturile pentru aderarea la NATO. Cele două ţări nordice renunță astfel la politica de nealiniere, în urma invaziei ruse în Ucraina.

Ambasadorii celor două țări la NATO s-au întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a transmite formal cererile de aderare.

„Acesta este un moment istoric, un moment istoric pentru securitatea noastră”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a primit cererile de aderare prezentate de ambasadorii celor două ţări.


„Sperăm să finalizăm rapid” procesul de aderare, a adăugat Stoltenberg.

Turcia joacă la intimidare

În condiţiile în care președintele rus Vladimir Putin a părut să scadă tonul ameninţărilor cu represalii în eventualitatea unei aderări a celor două țări la NATO, principalul obstacol pare să vină acum din interiorul Alianţei.

Turcia, a cărei ratificare este imperativă ca şi în cazul celorlalte state membre NATO, şi-a reafirmat luni ostilitatea faţă de aderarea Suediei şi Finlandei, în pofida discuţiilor diplomatice din acest weekend.

Ankara „nu va ceda”, a spus preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, acuzând Suedia că este „o pepinieră a organizaţiilor teroriste” şi reproşându-i că a adoptat sancţiuni împotriva ţării sale.


Analiştii estimează că Turcia încearcă cu siguranţă să obţină ceva în contrapartidă la aprobarea aderării, de exemplu ridicarea refuzului SUA de a-i vinde Ankarei avioane de luptă F-35.

Ankara reproşează în special Suediei şi Finlandei că nu-i aprobă cererile de extrădare a persoanelor pe care le acuză că sunt membre ale unor „organizaţii teroriste”, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan, şi că au îngheţat exporturile de arme în Turcia.

În pofida acestor dispute, preşedintele finlandez s-a declarat „optimist” că va obţine susţinerea Turciei, „cu ajutorul discuţiilor constructive”.

„Suedia se bucură să lucreze cu Turcia în NATO şi această cooperare poate fi un element al relaţiei noastre bilaterale”, a spus și premierul suedez Magdalena Andersson, dând asigurări că Stockholmul „este angajat în combaterea tuturor formelor de terorism”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: