29 aprilie, 2022

Suedia nu a reușit să integreze numărul mare de imigranți pe care i-a primit în ultimele două decenii, ceea ce a dus la apariția unei societăți paralele și la manifestări violente între bande interlope, a declarat joi premierul Magdalena Andersson, cu ocazia lansării unei serii de inițiative pentru combaterea crimei organizate, transmite Reuters.

La începutul acestei luni peste o sută de polițiști au fot răniți în urma unor revolte violente. Acestea au izbucnit după ce un politician suedez-danez a ars Coranul la un miting și a încercat să organizeze mai multe astfel de reuniuni în cartiere în care locuiesc preponderent imigranți.

Andersson a dat vina pe criminali, declarând că atât islamismul radical cât și extremismul de dreapta au fost lăsate să ”supureze” pentru prea mult timp în Suedia, comentariile sale fiind neobișnuit de sincere și autocritice.


„Segregării i sa permis să meargă atât de departe încât avem societăți paralele în Suedia. Trăim în aceeași țară, dar în realități complet diferite”, a declarat Andersson într-o conferință de presă.

Numărul persoanelor născute în străinătate care locuiesc în Suedia s-a dublat în ultimele două decenii, ajungând la două milioane, adică o cincime din populație. Social-democrații lui Andersson au fost la putere 28 din ultimii 40 de ani, inclusiv ultimii opt.

Andersson a spus că dorește să introducă comisii locale de criminalitate pentru tineri, unde serviciile sociale și poliția să poată colabora. Ea a propus, de asemenea, instrumente pentru a se asigura că tinerii rămân în școli și nu pe străzi fără acordul părinților.

„Integrarea a fost prea slabă în condițiile în care imigrația a fost mare. Societatea a fost prea slabă, resursele pentru poliție și serviciile sociale au fost prea puține”, a spus ea.


Suedia, care organizează alegeri generale la sfârșitul acestui an, și-a înăsprit radical politicile de imigrație, deoarece a primit mai mulți oameni pe cap de locuitor decât orice altă țară din Uniunea Europeană în timpul crizei migrației din 2015. Acum are una dintre cele mai restrictive politici din UE.

Organizația pentru drepturile omului Amnesty International a criticat înăsprirea politicilor Suediei, susținând că provoacă suferință umană și îngreunează și mai mult integrarea imigranților.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: