cursdeguvernare

marți

15 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

SUA resping testarea umană a implanturilor cerebrale, cerută de compania Neuralink fondată de Elon Musk

3 martie, 2023

Miliardarul american Elon Musk a dat asigurări că compania sa de implanturi cerebrale, Neuralink, îi va ajuta pe cei paralizați să meargă, pe orbi să vadă și, în cele din urmă, îi va transforma pe oameni în cyborgi. Dar firma încă se luptă să obțină aprobarea studiilor clinice pentru obiectivul relativ modest de a ajuta persoanele cu dizabilități să scrie la o tastatură, notează jurnaliștii Reuters, într-un amplu raport pe tema progreselor companiei.

Compania fondată în 2016 nu a cerut permisiunea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) pentru studii clinice până la începutul anului 2022, iar solicitarea a fost respinsă, potrivit surselor citate de agenția străină.

În motivarea deciziei, agenția americană a invocat zeci de probleme pe care compania trebuie să le adreseze înainte de testarea umană, un pas esențial în dezvoltarea produselor, potrivit angajaților.


Printre preocupările autorităților s-a numărat bateria de litiu a dispozitivului, riscul ca firele minuscule ale implantului să migreze în alte zone ale creierului și întrebări despre dacă și cum dispozitivul poate fi îndepărtat fără a deteriora țesutul cerebral.

La un an de la respingere, Neuralink încă lucrează pentru a răspunde preocupărilor agenției. Trei angajați au spus că sunt sceptici că firma ar putea rezolva rapid problemele – în ciuda ultimei predicții a lui Musk, la o prezentare din 30 noiembrie, potrivit căreia compania va obține aprobarea FDA pentru testele umane în această primăvară.

Neuralink nu a dezvăluit detalii despre solicitarea de a realiza teste clinice, respingerea FDA sau amploarea preocupărilor agenției. În calitate de companie privată, nu este obligată să dezvăluie investitorilor astfel de interacțiuni de autoritățile de reglementare.

Astfel de respingeri din partea FDA nu înseamnă că o companie va eșua în cele din urmă să obțină aprobarea agenției pentru testarea umană. Dar respingerea semnalează preocupări substanțiale, potrivit mai mult experți consultați de Reuters.


Provocările cu care se confruntă Neuralink în ceea ce privește relația cu autoritățile de reglementare provin în mare parte din cauza culturii sale de a stabili obiective în termene extrem de ambițioase și de a considera autoritățile de reglementare ca obstacole în calea inovației, potrivit mai multor angajați care au dorit să rămână anonimi.

Acest stil de leadership, care reflectă modul în care Musk conduce și producătorul de mașini electrice Tesla, poate crea vulnerabilități atunci când este aplicat dezvoltării unui dispozitiv medical care trebuie testat pe subiecți umani înainte de aprobarea finală, spun angajații.

Cu toate acestea, Musk se bucură de încrederea deplină a multor angajați Neuralink și a multor investitori din industrie, care folosesc drept argumente succesele sale trecute în a face față provocărilor extreme ca fondator al Tesla și al constructorului de rachete SpaceX.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: