Ambasada României la Washington anunță joi că doi senatori au introdus în Senatul SUA un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Ambasadorul Andrei Muraru afirmă că demersul este ”cel mai puternic semnal legislativ” pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar.
Proiectul celor doi senatori – Richard Durbin și Jeanne Shaheen – menține însă condițiile din Visa Waiver Program legate de rata de refuz a acordării de vize, condiții pe care România nu le îndeplinește.
Cei doi senatori americani au fost în vizită în România în februarie.
Ce prevede proiectul legislativ și ce spun inițiatorii
Conform unui comunicat postat pe pagina Senatului american citat de News.ro, proiectul celor doi senatori
”încurajează Guvernul României să întreprindă toate demersurile necesare pentru a pregăti România pentru participarea la programul SUA Visa Waiver, în temeiul secţiunii 217 din Legea privind imigraţia şi naţionalitatea; să continue eforturile de reducere a traficului de persoane; şi permite Secretarului Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) să desemneze România ca ţară inclusă în program în cadrul stabilit de acea secţiune”.
„România a ieşit din cenuşa tiraniei sovietice pentru a deveni un membru prosper al comunităţii transatlantice a democraţiilor, NATO şi UE”, a afirmat Richard Durbin, unul dintre iniţiatori.
„România a devenit unul dintre cei mai puternici aliaţi ai noştri din Europa de Est. Au demonstrat un angajament continuu de a susţine idealurile democratice şi sunt membri apreciaţi ai alianţei transatlantice. În timpul vizitei noastre recente în România, a devenit foarte clar în conversaţiile dintre senatorul Durbin, mine şi aliaţii noştri români că extinderea programului Visa Waiver din SUA este un pas firesc pentru a le recunoaşte acţiunile şi a consolida relaţia dintre cele două ţări”, afirmă și Jeanne Shaheen.
Ce comunică Ambasada României
“Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar.
De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre” afirmă ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.
Ce prevede legea americană și care sunt cifrele României
Accesul la programul Visa Waiver este clar detaliat de legislație. Acest acces depinde în primul rând de condiții legate de rata de refuz a vizelor solicitate.
Aceste condiții sunt:
Fie
- (i) numărul mediu al vizelor refuzate pentru cetățeni vizitatori neimigranți ai țării respective a fost, în doi ani fiscali anteriori, mai mic de 2,0 la sută din numărul total de vize solicitate
și
(II) numărul mediu al vizelor refuzate pentru cetățeni vizitatori neimigranți ai țării respective a fost, în oricare dintre acești doi ani fiscali anteriori, mai mic de 2,5 la sută din numărul total de vize solicitate în cursul acelui an
Sau
- (ii) o astfel de rată de refuz pentru resortisanții acelei țări în cursul anului fiscal anterior a fost mai mică de 3,0 la sută
În acest moment, Conform Departamentului de Stat, rata ajustată de refuz pentru vizele destinate călătoriilor turistice şi de afaceri, după criteriile programului Visa Waiver, a fost de 17,03% în cazul României, la sfârşitul anului fiscal 2021.
În 2020, rata de refuz pentru România a fost de 10.14%, în timp ce în 2019 procentul a fost de 9.11%.
E drept, cifrele sunt mult mai mici față de ”linia de start” – rata de refuz de 34,1% în 2006, dar încă mult peste acel procent de 3% impus de legislația americană.
***