sâmbătă

20 aprilie, 2024

5 august, 2016

erdoganStatele Unite nu sunt convinse de afirmația că Fethullah Gülen, clericul musulman care trăiește în exil în Pennsylvania, este responsabil de recenta tentativă de lovitură de stat din Turcia, în concluzie fiind foarte puțin probabil să decidă extrădarea sa, scrie vineri Wall Street Journal.

Oficialii americani nu consideră că dovezile trimise de Ankara sunt suficiente, astfel încât afirmațiile oficialilor turci sunt puse sub semnul întrebării, anunță publicația americană care citează surse familiarizate cu procesul deliberativ.

Fost aliat al președintelui Erdogan, Gülen a respins toate acuzațiile formulate împotriva sa și a afirmat că lovitura de stat ar fi fost regizată chiar de președintele Erdogan pentru a avea motive să elimine opoziția din Turcia.


Secretarul de Stat John Kerry a afirmat în iulie că SUA va lua în considerare o cerere formală de extrădare a clericului musulman, dar a avertizat că o asemenea solicitare va trebui să parcurgă întreaga procedură legală.

Wall Street Journal scrie că Turcia a trimis simple materiale de informare, o solicitare formală pentru extrădarea lui Fethullah Gülen fiind încă așteptată.

Ankara e emis joi un mandat de arestare pe numele lui Fethullah Gülen.

Între timp, epurările din Turcia au căpătat aspecte curioase, atingând Consiliul Științific și de Cercetare Tehnologică din Turcia, spitale private și spitale militare.


110 membri ai Federației de Fotbal au fost demiși, iar 4 actori și doi directori de teatre din Istambul au fost suspendați.

Erdogan a promis să închidă toate afacerile lui Gulen

Președintele Erdogan a anunțat joi că va închide toate afacerile din Turcia care au legătură cu clericul autoexilat în SUA, afirmând că școlile, firmele și ONG-urile lui Fethullah Gülen sunt ”cuiburi de terorism”.

Într-un discurs rostit la Palatul Prezidențial, transmis de televiziunile turce, Erdogan a spus că rețeaua economică a lui Gulen este încă puternică în Turcia, dar a avertizat că ”cei care i-au finanțat pe criminali” vor fi tratați la rândul lor ca complotiști.

Erdogan l-a acuzat pe Fethullah Gülen că a creat în timp, în Turcia și în străinătate, o rețea extinsă de companii, școli și ONG-uri cu scopul de a crea o structură paralelă care să preia puterea în Turcia.

Înainte de tentativa de lovitură de stat, autoritățile de la Ankara au naționalizat Bank Asya și au preluat sau închis mai multe instituții media sub acuzația că finanțează mișcarea antiguvernamentală din Turcia.

Președintele și o serie de directori ai Boydak Holding, un conglomerat cu interese diverse, de la retail la energie, au fost arestați, la fel ca și președintele companiei petrochimice Petkim.

Intruziunea în economie afectează inclusiv firme multinaționale care activează în Turcia.

Grupul german EWE, care are în jur de 700 de angajați în Turcia, a anunțat că o parte a conducerii sale a părăsit compania în ultimele zile.

Președintele Siemens, Joe Kaeser, a anunțat că a convocat la o ședință conducerea grupului care operează în Turcia, pentru a se informa de la sursă în legătură cu situația economică și politică din țară. ”Trebuie să fim atenți la evoluții, pentru că nu pare că situația este una obișnuită pentru o democrație”, afirmă șeful Siemens, care are cam 3.000 de angajați în Turcia.

Premierul Binali Yildirim a anunțat că va introduce un pachet de reforme economice menite să impulsioneze investițiile, în care s-ar regăsi reduceri de taxe și impozite, dar mediul economic rămâne prudent în așteptarea evoluțiilor viitoare.

“Planurile de investiții în Turcia sunt înghețate”, a confirmat și Anton Boerner, șeful asociației germane BGA.

Germania este cel mai mare investitor străin din Turcia, cu investiții totale generale de 12 miliarde euro, potrivit ministerului german de Externe.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: