joi

25 aprilie, 2024

6 ianuarie, 2021

Pandemia şi şcoala exclusiv în online au dus la o izolare a elevilor și la reducerea încrederii chiar și în părinți, ceea ce-i face mult mai vulnerabili la pericolele şi modele negative din mediul online, este concluzia unui studiu realizat de organizația World Vision România.

„Ne aflăm pe o pantă periculoasă. Generațiile care se află în pragul maturizării și de care depinde viitorul țării trebuie să beneficieze de educație împotriva știrilor false, de educație civică și juridică, de educație cu privire la siguranța pe internet și bullying, inclusiv manifestările sale online. Tranziția forțată către o școală digitală înseamnă, printre altele, că trebuie să acceptăm că trăim într-o nouă realitate, la care este nevoie să ne adaptăm. Altfel, primele victime vor fi cei mai vulnerabili dintre noi: copiii fără posibilităţi materiale şi lipsiți de apărare”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată într-un comunicat al asociației.

Concluziile studiului:

  • Încrederea copiilor în părinţi a scăzut cu 14% în 2020, ajungând la 79%. Pe acest fond, personaje care insuflă şi instigă la ură ajung să-i atragă pe copii.
  • 6% dintre copii nu au încredere niciodată, sau doar uneori, în adulții cu care locuiesc.
  • 8% dintre copii cred că familia nu este niciodată alături de ei când au nevoie de ajutor
  • 23% din copii susţin că un membru al familiei petrece timp cu ei doar uneori sau niciodată.
  • Pentru copiii care au încredere redusă în adulții din preajma lor, principala sursă de informare despre subiecte extrem de sensibile, precum violența sexuală, este Internetul (pentru
    o treime dintre ei), inclusiv site-urile pornografice.
  • Peste 20% din copiii care trăiesc în mediul rural afirmă că sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiți, iar o pondere de 7% afirmă că au o viață rea.
  • Copiii din mediul rural ori din alte categorii vulnerabile, fără posibilităţi materiale, sunt astfel victimele perfecte ale manipulatorilor media.
  • Instigarea copiilor la atacuri împotriva profesorilor, este simptomul unei crize de autoritate atât în familie, cât şi în şcoală, unde corpul profesoral joacă un rol esențial.
  • Studiul Bunăstarea copilului din mediul rural derulat în 2020 de Fundaţia World Vision România arată că aproape o cincime din copiii de la țară nu se simt susţinuţi niciodată de toată familia, incluzând aici membrii familiei extinse (unchi, mătuși etc.).
  • De educație au nevoie și părinții, mai ales cei din categoriile vulnerabile.

(Citiți și: ”Cele 4 metacompetențe prin care să ne pregătim elevii pentru un viitor incert și volatil”)



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: