10 decembrie, 2021

Cu un nivel mediu de 7.453 de euro pe cap de locuitor, românii au o putere de cumpărare de sub 50% din media europeană, reiese dintr-un studiu realizat de GfK.

România s-a clasat și în 2020 pe locul 31 din cele 42 de state incluse în analiză. Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa în 2021 este de 15.055 de euro, în creștere cu 1,9% față de anul anterior.

La fel ca în Franța și în Polonia, în România (49,5% din media europeană) se poate observa un decalaj substanțial între bogați și săraci.


Capitala conduce de departe, la mare distanță de celelalte regiuni. Anul acesta, bucureștenii au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor cu aproape 86% peste media națională, dar cu 8% sub media europeană. Bucureștenii au puterea de cumpărare de peste trei ori mai mare în comparație cu locuitorii județului cel mai puțin bogat, Vaslui, unde venitul net disponibil reprezintă aproximativ 56% din media națională și puțin sub 28% din media europeană.

În 2021 au existat câteva schimbări în top zece: Sibiu și Brașov au trecut pe locurile cinci și șase, în timp ce Alba a devansat Prahova și a ajuns pe locul nouă. Toate județele din Top 10 au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor semnificativ peste media națională.

Constanța, pe locul 11, are o putere de cumpărare pe cap de locuitor la aproximativ același nivel cu media națională, în timp ce toate celelalte județe au o putere de cumpărare sub medie.

Studiul „GfK Purchasing Power Europe 2021” este disponibil pentru 42 de țări europene cu granularitate până la nivel de municipalități și coduri poștale, cu detaliere a datelor despre locuitori și gospodării, precum și hărți digitale.


Puterea de cumpărare reprezintă venitul disponibil după deducerea impozitelor și contribuțiilor caritabile și incluzând orice beneficiu de stat primit. Studiul indică nivelurile de putere de cumpărare per persoană, pe an, în euro și ca indice (index). Puterea de cumpărare GfK se bazează pe venitul nominal disponibil al populației, ceea ce înseamnă că valorile nu sunt ajustate cu inflația. Calculele se efectuează pe baza veniturilor și câștigurilor raportate, a statisticilor privind beneficiile guvernamentale, precum și a previziunilor economice furnizate de institutele economice.

Puterea de cumpărare a consumatorilor acoperă cheltuielile legate de alimentație, transport, utilități, servicii, energie, pensii private și planuri de asigurare, precum și alte cheltuieli, cum ar fi concediul de odihnă, mobilitatea și achizițiile consumatorilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: