vineri

26 aprilie, 2024

7 iunie, 2022

Trei din zece români (28%) preferă să-și țină economiile “la saltea”, în condițiile în care o treime dintre ei nu reușește să economisească, iar o altă treime se așteaptă să pună mai puțini bani deoparte în perioada următoare, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Doi din trei români întâmpină dificultăți în a pune bani de-o parte pentru situații neprevăzute, dar dacă ar reuși ar alege să-i țină în casă, în timp ce jumătate intenționează să limiteze din ce în ce mai mult utilizarea banilor cash în viața de zi cu zi.

În prezent, o treime dintre români nu reușește să economisească bani, cu precădere persoanele între 45 și 55 de ani (41%) și cele cu venituri mici (38%). De asemenea, o altă treime dintre respondenți consideră că vor economisi mai puțin decât până în prezent, fiind puși în situația de acorda o atenție sporită planificării bugetelor lunare pentru a reuși să pună bani de-o parte. Această perspectivă este întâlnită în mai mare măsură în cazul persoanelor cu venituri medii (36%), notează sursa citată.

Tinerii devin mai responsabili


Potrivit cercetării, în 2022, tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 ani au devenit mai responsabili față de gestionarea finanțelor personale, în cazul acestora fiind înregistrată cea mai mare pondere a celor care cred că vor economisi mai mult pe viitor (14%), față de totalul eșantionului (8%).

Totuși, în situația în care ar reuși să pună bani de-o parte, jumătate dintre români ar prefera să utilizeze soluțiile de economisire oferite de bancă (depozit sau cont de economii). În cazul persoanelor cu vârste între 18 și 35 ani și a celor de peste 55 de ani, procentul celor care preferă această strategie de economisire este semnificativ mai mare, înregistrând scoruri de 54%, respectiv 59%.

“Dacă pentru persoanele de peste 55 ani, proporția celor care preferă să economisească păstrându-și banii la bancă rămâne similară cu cea de anul trecut, în cazul tinerilor de până în 35 ani percepția s-a modificat semnificativ. În 2022 se evidențiază o creștere de 21 de procente (de la 33% la 54%) în ceea ce privește preferința tinerilor de a opta pentru depunerea economiilor într-un cont bancar”, se menționează în studiul Reveal Marketing Research.

Crește apetitul românilor cu venituri mari pentru investiții la bursă

Totodată, investirea economiilor în vederea protejării și/sau a multiplicării banilor devine o perspectivă din ce în ce mai atractivă pentru românii cu venituri mari. Astfel, nivelul de interes față de investițiile la bursă crește semnificativ în 2022, în comparație cu 2021, iar dacă în anul precedent doar 4% dintre români erau interesați să investească la bursă prin intermediul unui broker, în prezent ponderea celor interesați a ajuns la 11%.


Acest tip de comportament financiar este întâlnit în măsură semnificativ mai mare în cazul persoanelor cu venituri mari, 25% dintre aceștia declarând că ar prefera investirea economiilor în detrimentul economisirii banilor.

În plus, ponderea celor care declară că vor utiliza mai puțini bani cash pe viitor este mai mare în cazul persoanelor de peste 45 de ani (55%), a celor cu venituri medii (57%) și în cazul celor cu venituri mari (66%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfășurat online în perioada 20 – 26 aprilie 2022 pe un eșantion de 1.005 persoane cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de Internet.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: