Cheltuielile generate de începerea anului școlar sunt în creștere cu 16% anul acesta față de 2020, urmând să se ridice la aproximativ 32,5 miliarde de dolari, iar instrumentele digitale înlocuiesc rechizitele școlare tradiționale, astfel încât vânzările de produse bazate pe tehnologie destinate elevilor vor înregistra o creștere anuală de 37%, reiese din studiul Deloitte back-to-school 2021.
Pentru cumpărarea produselor de tehnologie legate de școală, 49% dintre participanții la studiu spun că magazinele online reprezintă prima opțiune, iar 41% preferă comercianții de tip discount.
Studiul Deloitte back-to-school 2021 este realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a 1.200 de părinți din Statele Unite ale Americii cu copii de școală.
Percepția consumatorilor s-a îmbunătățit în acest an, dat fiind că 45% dintre respondenți estimează o evoluție pozitivă a condițiilor economice în următoarele șase luni (față de 23% în 2020), 55% sunt mai încrezători în perspectivele economiei acum decât la finalul anului trecut (17% în 2020), iar 78% au o situație financiară similară sau mai bună a gospodăriilor decât în urmă cu un an (71% în 2020).
În aceste condiții, cheltuielile pentru școală ajung anul acesta la cel mai ridicat nivel din perioada recentă, respectiv 612 dolari/copil (în creștere de la 529 de dolari/copil în 2020). Per ansamblu, anul acesta, 40% dintre gospodării se așteaptă să cheltuiască mai mult pe articole de școală decât în anul anterior.
Dintre cei care achiziționează produse de tehnologice, 31% intenționează să cumpere computere și echipamente hardware (în creștere de la 22% în 2020), în timp ce 37% au în plan să cumpere dispozitive electronice (față de 24% în 2020). În același timp, 44% spun că optează pentru mai puține consumabile tradiționale pentru școală, deoarece copiii lor folosesc mai mult tehnologiile digitale la ore și după școală. Totodată, chiar dacă școlile se deschid fizic, 58% dintre respondenți au în vedere cumpărarea de resurse de învățare online pentru începerea școlii (în urcare de la 51% în 2020).
Pe categorii de produse de tehnologie, cea mai mare parte a cheltuielilor va merge către produse electronice (5,9 miliarde de dolari, cu 47% mai mult decât în 2020) și calculatoare și echipamente hardware (5,9 miliarde de dolari, cu 20% peste suma cheltuită în urmă cu un an).
„Costurile părinților cu școala au crescut semnificativ și în România în pandemie, având în vedere că cei mai mulți au fost nevoiți să cumpere echipamente IT pentru educația online. Pe fondul acestor achiziții, dar și al investițiilor realizate de companii și instituții publice pentru a asigura soluții pentru munca la distanță, piața locală de IT&C a crescut cu peste 20% în 2020 față de 2019, conform datelor oficiale. În plus, dat fiind faptul că procesul de digitalizare trebuie să continue în toate structurile societății, este de așteptat ca ritmul de creștere pe această piață să rămână accelerat cel puțin pentru următorii trei-patru ani”, a declarat Raluca Bâldea, Partener servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul industriei de retail și bunuri de larg consum.
Conform studiului, comercianții clasici rămân preferații cumpărătorilor pentru produsele școlare, dar pierd teren în fața magazinelor online – 43% optează pentru cumpărături în magazine, iar 39%, în mediul online. Față de 2020, schimbarea nu este foarte mare, dar discrepanța crește dacă ne raportăm la 2019, când 56% dintre cumpărători preferau magazinul fizic și doar 29%, cumpărăturile online.
În plus, chiar dacă economiile își revin, obiceiul de a cumpăra online pare să persiste. Pe măsură ce vânzătorii oferă mai multe instrumente de cumpărare compatibile cu tehnologia, consumatorii încep să le adopte (asistentul vocal pentru cumpărături, portofelul digital, butoane de „cumpărare” în postările de pe rețelele sociale, realitate virtuală etc.), iar 44% dintre respondenți spun că intenționează să utilizeze cel puțin una dintre aceste tehnologii în perioada următoare (în creștere de la 26% în 2020).