miercuri

27 martie, 2024

25 august, 2014

Întârzierea intrării pe piaţa muncii face ca tinerii să-şi amâne planurile de viitor şi prelungeşte tranziţia către vârsta adultă, constată studiul Eurofound „Cartografierea tranzițiilor tinerilor în Europa”.

Tranziţia către viaţa adultă este marcată de nesiguranţă crescută, după izbucnirea crizei datoriilor statelor, tinerii fiind principalele victime ale recesiunii ce a lovit unele state membre. Media şomajului în rândul persoanelor sub 25 de ani este dublă faţă de rata totală, cu procente record în Grecia şi Spania – peste 50% din persoanele din această categorie de vârstă.

Tinerii au fost primii concediaţi când au început restructurările, şi-au găsit primul job mult mai greu decât părinţii lor şi, cel mai adesea, acest prim loc de muncă nu a fost unul permanent sau de lungă durată.

Nu este vorba însă despre amânări dorite (care pot reflecta fenomene pozitive – mai puţini adolescenţi nevoiţi să muncească, reducerea numărului de mame adolescente, preferinţa tinerilor pentru uniunile consensuale, în loc de mariaj etc.), ci despre decizii impuse de situaţia economică, de faptul că nu sunt independenţi financiar.

(Citiți și: ”Analiză : România, una dintre ţările cu cele mai lungi şi grele tranziţii de la şcoală la piaţa muncii”)


Intrând mai târziu pe piaţa muncii şi având perioade mai lungi de muncă part-time sau pe contracte temporare, vor fi obligaţi să muncească până mai târziu şi vor avea o pensie mai mică. Efectele vor exista şi la nivelul societăţii, nu doar individual, fiind mai rapid vizibile în evoluţia demografică a Europei.

Toate acestea au făcut ca tinerii să-şi amâne planurile de viitor, arată studiul „Cartografierea tranzițiilor tinerilor în Europa„, care analizează câţiva indicatori ai trecerii spre statutul de persoane independente:

  • vârsta la care părăsesc familia
  • vârsta la care încep să trăiască împreună cu un partener
  • vârsta la care devin părinţi.

Vârsta la care tinerii pleacă de acasă – specificul regiunilor

Aceste dinamici erau foarte diferite în Uniune, chiar şi înainte de criză, cu sudul mediteraneean şi Europa de Est şi Centrală (exact zonele mai afectate de criză) caracterizate de o tranziţie mai târzie.

Studiul confirmă faptul că statele cu tranziţie mai rapidă şi mai de succes de la şcoală la muncă sunt cele unde tinerii părăsesc mai de timpuriu casa părintească.


România s-a numărat mereu printre statele cu cele mai înaintate vârste medii la care tinerii se mută din casa părinţilor. De altfel, România are cel mai mare procent de gospodării în care convieţuiesc trei generaţii.

Analiza Eurofound surprinde vârsta la care părăsesc familia 50% din tineri.

Cel mai devreme se mută singuri tinerii din statele nordice, iar cel mai târziu, cei din estul şi centrul UE – Bulgaria, Grecia, Ungaria, Letonia şi România. De exemplu, 50% din tinerii danezi părăsesc părinţii la 20 de ani, faţă de 29 de ani – grecii şi 30 de ani, bulgarii.

Ţările vestice se situează la centrul clasamentului, în ceea ce priveşte vîrsta de părăsire a casei părinteşti – jumătate din tinerii francezi pleacă la vârsta de 22,6 ani, germanii – 23 de ani, britanicii – 24 de ani, 26 de ani luxemburghezii.

(Citiți și: ”Noul defavorizat: tânăr, sărac, tânăr, şomer. O paralelă UK-România”)

Analiza constată că s-a complicat această plecare, ea nefiind ca înainte, pentru totdeauna – a crescut numărul celor care se întorc după o perioadă de timp, de exemplu după terminarea facultăţii, nereuşind să supravieţuiască financiar pe cont propriu.

Un alt studiu, realizat de Eurostat anul trecut şi dat anul acesta, arată că România parcurge totuşi un trend invers celui ce se manifestă în Europa: chiar dacă media de vârstă la care tinerii părăsesc casa părintească este cea mai înaintată din UE, ea a început să se diminueaze. Nu există studii care să explice dacă este sau nu tocmai un efect al crizei, statistica surprinzând la acest capitol poate plecarea tinerilor la muncă în străinătate.

Căsătoria şi primul copil

Nu toţi tinerii părăsesc locuinţa părinţilor pentru a trăi singuri, confirmă analiza. În statele nordice şi vestice, părăsirea casei părinteşti este urmată de un interval mai lung în care tinerii trăiesc singuri, după care se mută cu un partener şi, după încă o perioadă, devin părinţi.

Se păstrează patternurile de la indicatorul părăsirea casei părinteşti: în statele sudice şi estice, ultimele două etape sunt foarte comprimate, sau chiar se suprapun.

În Danemarca, vârsta la care pleacă de acasă 50% din tinere este 19,6 ani (20,6 ani la bărbaţi), iar la care încep coabitarea este 25,5 ani (27,9 ani în cazul bărbaţilor). Similar în Suedia şi Olanda.

În statele mediteraneene, unde se pleacă mai târziu de acasă, perioada petrecută fără partener este mai scurtă.

România se află printre statele unde coabitarea începe înainte de părăsirea locuinţei părinţilor, plecarea din această casă intervenind abia atunci când cuplul se hotărăşte să se căsătorească sau să aibă primul copil.

De exemplu, 50% din bărbaţii din România părăsesc locuinţa părinţilor la 30,2 ani, dar încep să convieţuiască împreună cu partenera de la 30,0 ani. Primul copil se naşte la 32,9 ani.

Pentru cele mai recente generaţii de tineri se constată o amânare mai mare, în cazul esticilor, a deciziei de a deveni părinţi.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: