Datoria publică a României a urcat la finele anului trecut în apropierea pragului de 500 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
Aproximativ un sfert din această datorie (124,8 miliarde lei) a fost acumulată doar pe parcursul anului 2020. Sumele care vor trebui restituite pe termen mediu și lung, împreună cu dobânzile aferente, se ridicau deja la 480 miliarde lei, respectiv aproape 100 miliarde euro (4,8371 lei/euro, curs mediu pe anul trecut).
În termeni procentuali raportați la rezultatul economic, pentru a avea o perspectivă mai corectă a efortului financiar implicat și a perspectivelor de rambursare, trebuie subliniat că după o perioadă de trei ani (2017 – 2019) în care a staționat undeva în jurul cotei de 35% din PIB, datoria publică s-a majorat cu 12 puncte procentuale, la 47,3% din PIB estimat pe 2020 pe fondul pandemiei dar NU doar din cauza acesteia.
(Citiți și:”Nu doar datoria e problema, ci și prețul ei: 3 miliarde de euro dați pe dobânzi în anul 2020 și aproape 30 de miliarde de euro în ultimii 15 ani. Observații”)
Structura pe valute arată păstrarea unei compoziții echilibrate între obligațiile contractate în lei și cele denominate în euro (niciuna nu este majoritară, ceea ce limitează expunerea în cazul unor evoluții abrupte ale cursului de schimb), cu mai puțin de o zecime în dolari și procentaje minime în afara acestor trei valute de bază.
De remarcat faptul că întreaga majorare a datoriei publice, chiar în termeni nominali, a avut loc din 2015 încoace doar pe segmentul covârșitor majoritar al administrației publice centrale. Datoria administrației locale a bătut pasul pe loc și chiar a avut un mic recul temporar, pentru a reveni în 2020 aproape exact la valoarea consemnată în 2015.
Observație importantă, în ceea ce privește echilibrul între obligațiile asumate la intern și cele la extern (și acestea păstrate într-un echilibru relativ), anul trecut suma cumulată a datoriei către exterior a depășit, în premieră pentru ultimii ani, pe cea contractată la intern. Ceea ce nu constituie o problemă dar indică o ușoară tendință, ce va trebui ținută sub control.
Una peste alta, datoria externă pe termen mediu și lung (cele circa 480 miliarde de lei pentru care va trebui să plătim dobânzi în anii următori), adică indicatorul ce contează în tabloul de bord european al dezechilibrelor macroeconomice se află la 45,6% din PIB, încă sub nivelul de 60% din PIB.
Datoriile trebuie să aștepte să vină și PIB din urmă
Problemele sunt două. Prima, nivelul relativ ridicat al dobânzilor la care putem reînnoi la scadență sumele care ne vin sistematic la plată din urmă, conform planificării deja efectuate (în treacăt fie spus, nu am achitat integral nici măcar banii accesați la precedenta criză economică, prin 2009).
Iar a doua, încă și mai importantă, așa-numitul deficit structural, mai greu de definit și de calculat, dar care are consecința foarte palpabilă de a fi nevoiți să împrumutăm în fiecare din anii următori undeva pe la 4-5 procente din PIB, atenție, chiar și atunci când se va încheia pandemia. Pentru că ne-am întins cu nivelul de trai mai mult decât ne permitea „plapuma” producției.
(Citiți și:”Valentin Lazea / Sabia cu două tăișuri a datoriei externe și statele care pot să o mânuiască”)
Simplificat, pe fondul suprapunerii unor runde de alegeri, au fost majorate sistematic veniturile și puterea de cumpărare în ultimii doi ani, deși, până la urmă, PIB 2020 s-a dovedit a fi egal în termeni reali cu cel din 2018.
Acum nu putem da înapoi sincronizarea cu posibilitățile, pentru a nu compromite revenirea, dar ar trebui să luăm o pauză. Să mai așteptăm, să vină și PIB-ul din urmă până ne mai apucăm să distribuim prezumate creșteri economice viitoare.
