Statele Unite se află într-o dilemă deloc străină unei puteri globale, în faţa situaţiilor create în Siria-Irak şi în Ucraina, susţine fondatorul companiei de analiză stratfor, George friedman (foto). În aceste condiţii, Washingtonul trebuie să creeze un plan unic integrat, care să ia în calcul cele mai presante provocări ale momentului.
Nu poţi confrunta toţi adversarii deodată, crede George Friedman, aşa că este absolut necesar să gândeşti în termeni de centru de gravitate al operaţiunilor. În viziunea sa, acest centru ar fi Marea Neagră. Iar pentru asta, SUA trebuie să se bazeze pe aliaţii din regiune: unul ar fi Turcia, iar celălalt România.
Iată argumentele analizei lui George Friedman:
- Premisele de la care pleacă formularea strategiei americane
Statele Unite caută în acest moment să găsească un echilibru: are de înfruntat provocările de pe teatrul Siria-Irak, dar şi pe cele din Ucraina. Şi nu are un răspuns la niciunul dintre ele, afirmă fondatorul companiei de analiză Stratfor: “Nu ştie cum va arăta situaţia dacă vor avea succes, ce resurse să aloce celor două dimensiuni, dar nu ştiu nici care vor fi consecinţele în cazul unui eşec şi dacă ele vor fi gestionabile”.
Administraţia Obama vrea să creeze un Irak unitar, fără jihadişti, şi vrea ca Rusia să accepte o Ucraină cu orientare pro-occidentală. Pe de altă parte, nu vrea să aloce resurse militare substanţiale pe niciunul dintre cele două teatre. Iar dilema în care se află Washingtonul este cum să îşi atingă scopurile fră niciun risc.
- Dorinţa unui echilibru de putere la Marea Neagră
SUA se foloseşte de aliaţi, apoi le oferă susţinere materială şi, în al treilea rând, evită o implicare militară directă – este un mod de gândire folosit împotriva Statului Islamic pe care vrea să îl aplice şi în cazul soluţionării situaţiei din Ucraina.
În acest sens, Washingtonul trebuie să se bazeze pe aliaţi şi asta implică anumite riscuri. Opţiunea raţională pentru ţări precum România, Ungaria şi Polonia este să facă pe placul Rusiei, dacă nu primesc garanţii semnificative privind securitatea lor. Iar astfel de garanţii pot fi oferite doar de Statele Unite, ssţine George Friedman.
Aşa cum SUA au o trategie pentru Caraibe, pentru Pacificul de Vest, aşa trebuie să aibă o strategie pentru Marea Neagră, argumentează expertul. În acest scop trebuie definite două relaţii-cheie: cu Turcia şi cu România.
- Rolul României într-o strategie americană la Marea Neagră
Convenţia de la Montreaux interzice tranzitul nelimitat al unei forţe navale în Marea neagră, prin strâmtoarea Bosfor, controlată de Turcia. România, însă, este o ţară riverană Mării Negre, iar astfel de limitări nu i se aplică, argumentează George Friedman.
Puterea navală a României este constituită din câteva fregate învechite, susţinute de jumătate de duzină de corvete, este evaluarea analistului american.
România poate fi o bază pentru operaţiuni aeriene, însă dacă este ajutată să devină o putere navală în Marea Neagră ar putea deveni o forţă de descurajare a Rusiei şi ar face-o capabilă să contribuie la politica din Marea Neagră. Creşterea importanţei ar determina atunci şi Turcia să coopereze cu România şi, implicit să lucreze cu SUA, este teoria Stratfor.
Acţiunea se concentrează acum în Marea Neagră, subliniază George Friedman, iar asta face ca România să devină partenerul esenţial al SUA în Europa. Dacă Rusia îşi recâştigă poziţia şi influenţa în Ucraina, România va fi prima care va simţi presiunea asupra ei, crede expertul Stratfor.
friedman a vorbit frecvent despre conceptul Intermarium – adică despre teritoriul dintre mări, care se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră şi este zona care are scopul de a izola o Rusie care vrea să îşi extindă influenţa.
Falia din Polonia până în România deja începe să se contruiască, susţine fondatorul Stratfor. El argumentează că trebuie ca SUA să adopte politica războiului rece (n.r. este modul de gândire al fondatorului Stratfor, care a pus chiar şi în perioada reset-ului SUA-Rusia relaţiile dintre Occident şi Moscova în aceiaşi termeni).
Această politică a războiului rece are patru dimensiuni, în viziunea lui Friedman:
- Aliaţii trebuie să asigure crearea acestei falii geografice de apărare şi forţe semnificative pentru a răspunde ameninţărilor.
- SUA trebuie să acorde ajutorul militar şi economic necesar susţinerii acestei structuri.
- SUA trebuie să amplaseze forţe militare ca un garant al angajării lor în zonă şi ca ajutor imediat în caz de nevoie.
- Washingtonul să garanteze susţinerea totală a trupelor americane pentru apărarea aliaţilor, chiar dacă nu va apărea niciodată această necesitate.
Deocamdată, gândirea strategică a SUA este neclară, unele dintre elementele amintite de George friedman regăsindu-se, dar fără să existe o coerenţă, argumentează el: SUA acordă ajutor zonei, dar nu constant, forţele americane sunt implicate în regiune, dar misiunea lor este neclară, la fel ca şi politica lor regională şi dacă se află, până la urmă, în locul potrivit, este evalarea expertului.
Politica SUA pentru zona Mării Negre este incoerentă, pentru moment. Iar o strategie reală nu există, ci există doar un nume, un concept.
* Stratfor este o companie de analiză americană, de multe ori supranumită „CIA din umbră”. Analizele experţilor săi, în special referitoare la regiunea în care ne aflăm, au fost mereu puse în paradigma de gândire a războiului rece.
George friedman a fost adesea criticat că a rămas captiv gândirii specifice războiului rece, în care Rusia este întotdeauna un inamic al Occidentului, iar zona în care se află România planează în permanenţă riscul unei resuscitări a influenţei Rusiei.
