cursdeguvernare

joi

3 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Strategia fiscal-bugetară până în 2014: Cheltuielile de personal vor scădea în raport cu PIB-ul, pensiile vor fi blocate, tichetele de masă şi primele nu se vor da, reducerea CAS se amână

11 august, 2011

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri Strategia Fiscal-Bugetară pentru perioada 2012-2014.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în 2012 cheltuielile cu personalul vor fi de 7,2% din PIB, în 2013 de 7,08% din PIB şi în 2014 de 6,79% din PIB.

El a precizat că Guvernul are în vedere revenirea sustenabilă a salariilor bugetarilor la valorile de dinainte de tăierile din 2010 prin creşterea produsului intern brut şi aplicarea principiului de angajare a unei persoane la 7 care părăsesc sistemul bugetar şi în perioada următoare şi vor continua măsurile de blocare a angajărilor în sectorul de stat.


Gheorghe Ialomiţianu a arătat că această strategie a fost discutată cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi respectă parametrii conveniţi cu aceste organisme.

„Se merge pe o creştere economică de 4%. Legat de venituri, avem o creştere de 9% în 2012 faţă de 2011, cheltuieli cu 5%, deficitul bugetar pentru 2012 este de 3%, iar pentru 2013 este de 2,5%, iar în 2014 este de 2,2%. Se păstrează politica Guvernului de a da bani mai mulţi pentru investiţii. Pentru 2012 avem 43 de miliarde, pentru 2013- 49,5 miliarde şi 55,7 miliarde lei pentru 2014″, a adăugat Ialomiţianu.

Ministrul Finanţelor a precizat că a informat membrii Guvernului despre situaţia de pe pieţele financiare internaţionale şi s-a ajuns la concluzia că măsurile convenite cu FMI, CE şi BM cu privite la consolidarea fiscală, restructurarea companiilor de stat, restructurări în aparatul de stat, sunt suficiente şi nu trebuie luate măsuri suplimentare.

Întrebat dacă Guvernul are în vedere o eventuală creştere a salariilor în perioada următoare, Gheorghe Ialomiţianu a susţinut că în România nu mai trebuie să existe creşteri salariale fără o sustenabilitate economică, cuvântul de ordine fiind prudenţa.

Scăderea CAS – amânată până la „momentul optim”. Banii pierduţi de stat în Justiţie – plătiţi eşalonat


În ce priveşte aşteptata scădere a CAS, ministrul de finanţe spune că România încă nu-şi permite acest lucru acum, când prudenţa este cuvântul de ordine. „Nu am prevăzut reducerea contribuţiilor sociale, pentru că, aşa cum este prevăzut şi în acordul cu FMI, trebuie să discutăm acest lucru. Nu este momentul. Ceea ce este în Strategia bugetar-fiscală este ceea ce am convenit cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Nu s-a luat o decizie în acest sens. Se amână până când momentul este optim pentru a lua o asemenea decizie, pentru a nu provoca derapaje. Noi avem o politică de consolidare fiscală. În momentul acesta, nu ne permitem să luăm o asemenea decizie”, a precizat Ialomiţianu.

Majorarea pensiilor prevăzută de lege de la 01 ianuarie – amânată până în 2014

Guvernul va amâna până în anul 2014 şi majorarea unoe pensii, prevăzută prin Legea pensiilor care intră în vigioare de la 01 ianuarie 2012, acordarea acestor drepturi, motivând că aceste majorări determină cheltuieli suplimentare ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu aproximativ 865 milioane lei la nivelul unui an. Noua lege a pensiilor, prevede că pensionarii care au lucrat în condiţii deosebite de muncă după 1 aprilie 2001 vor beneficia de o majorare a punctajelor lunare cu 25%, iar persoanelor ieşite la pensie în acest an le va fi aplicat la rândul lor un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.

Posturile blocate pentru încă 2 ani. Şi fără prime, tichete, maşini

Politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din şapte vacantate, va fi menţinută atât anul viitor, dar şi in 2013, tot până în anul 2014 urmand să fie extinsa si interdicţia de achiziţionare de autoturisme, mobilier si aparatură birotică pentru instituţiile publice. Tot până in 2014 rămâne blocată acordarea de premii pentru bugetari si va continua sistemul de compensare doar cu ore libere a muncii prestate în afara timpului normal de lucru.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: