O analiză a Financial Times (FT) trece în revistă şansele ca statele din Europa de Est să treacă în următorii ani la moneda euro.
„Este relativ uşor să îndeplinim obiectivele referitoare la deficitul bugetar şi inflaţie. Dar, la momentul respectiv, trebuie să vedem cât de competitivă este economia” – îl citează FT pe Traian Băsescu, referindu-se la termenul 2015 la care România îşi propusese să adopte moneda unică europeană.
În privinţa Poloniei, ţară care şi-a amânat adoptarea euro proiectată iniţial în 2012, FT scrie că termenul se mută spre sfârşitul deceniului, poate „înainte de 2019” – potrivit autorităţilor de la varşovia.
La rândul său, Ungaria prognozeză o amânare şi mai drastică: „trecerea la euro este de neconceput înainte de 2020” – a declarat Viktor Orban.
În aceeaşi situaţiem, de expectativă precaută, se află şi Lituania şi Letonia.
Potrivit Financial Times, păstrarea de către României a ţintei ofiace 2015 este un intrument util de constrângere a autorităţilor de-a evita risipa de bani în anii electorali care vor urma.