Speranța de viață sănătoasă la naștere se situează în România la 59 de ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, potrivit datelor prelucrate de Eurostat pentru anul 2014 și publicate la finele săptămânii trecute.

Adică cu aproape trei ani la femei și cam doi ani și jumătate la bărbați mai puțin decât media europeană.

Situația se regăsește aproape la fel și în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă pentru persoanele ajunse deja la vârsta de 65 de ani, situată la 5,7 ani la femei și 5,9 ani în cazul bărbaților, față de 8,6 ani în ambele cazuri la nivelul mediei UE 28.

De reținut, însă, rezultatul ar trebui ponderat, mai ales în cazul fostelor state socialiste, de capacitatea oamenilor de a recunoaște bolile și de a se adresa sistemelor de sănătate din propriile țări. Alminteri, Bulgaria nu ar fi peste media UE iar Germania sub ea, deși adevăratul record deținut de Suedia (73,6 ani speranță de viață sănătoasă la naștere și 15 -16 ani la vârsta de pensionare) pare a fi atins în mod real.

În timp ce majoritatea oamenilor conștientizează faptul că generațiile succesive trăiesc din ce în ce mai mult, se cunosc mult mai puține date despre starea de sănătate în care se află populația de vârsta a treia din statele UE. Indicatorul de viață sănătoasă pleacă de conceptul de calitate a vieții și exprimă numărul de ani ce pot fi trăiți fără limitări sau dizabilități semnificative.

Bolile cronice, infirmitatea, bolile psihice și dizabilitățile fizice tind să devină prevalente la vârste înaintate și duc la scăderea calității vieții celor afectați precum și la un impact serios asupra sistemelor de sănătate, pensii și protecție socială. De aceea, creșterea speranței de viață sănătoasă este unul dintre obiectivele principale ale politicilor UE.

Nu doar prin îmbunătățirea situației individuale a celor vizați ( starea bună de sănătate și viața îndelungată sunt obiective fundamentale ale activității umane) dar și prin reducerea cheltuielilor din sistemele de sănătate și prin posibilitatea de a extinde perioada de viață activă.Dacă numărul de ani trăiți în stare de sănătate crește mai rapid decât speranța de viață, atunci oamenii vor trăi o parte mai însemnată din viața lor fără probleme de sănătate.

Fapt interesant, deși la momentul nașterii au o speranță de viață semnificativ mai mică decât femeile (în marea majoritate a statelor UE, surprizele fiind Olanda și Portugalia), dacă apucă să ajungă la 65 de ani ( a se citi, de către români, să apuce vârsta legală de pensionare) bărbații își egalizează speranța de viață cu femeile, dacă nu cumva o și depășesc ( Cipru, Portugalia, Spania, Austria, Grecia etc.).

Este cazul a nu mai puțin de 12 state, printre care se numără și România, stat atipic în regiunea din care face parte.

Dacă la noi nu există o diferență de speranță de viață sănătoasă la naștere între femei și bărbați, la bulgari și lituanieni (4,1 ani), letoni (3,8 ani), polonezi (2,9 ani), unguri (1,9 ani), cehi (1,6 ani) și croați (1,4 ani) situația se prezintă net diferit, excepția fiind Slovacia (-0,9 ani).

(CLICK PENTRU MĂRIRE)

Dincolo de particularitățile economico-sociale, o explicație ar putea fi și apartenența la grupul latin, unde Spania (0 ani), Franța (0,8 ani) și Italia (-0,2 ani) sunt mult mai aproape de noi din acest punct de vedere. Cu valori relative între bărbați și femei ce se păstrează asemănătoare cu cele din România și după ieșirea la pensie.

Dacă se face raportarea la situația de la intrarea în UE, se poate observa că speranța de viață sănătoasă a scăzut până în 2011 ( atenție, mai mult la femei !) și a revenit spre valori mai mari ulterior, fără a atinge nivelul de la momentul accederii în Uniune.

Astfel, salariile și nivelul de trai or fi revenit ele după criză dar urmele lăsate asupra stării de sănătate a populației au rămas și vor persista destui ani de-acum înainte.

Restructurarea sectorului de sănătate – decizie politică

Ne aflăm în fața unui semnal de alarmă care arată necesită alocării timpurii de resurse pe termen lung în domeniul sanitar.

Practic, ar trebui să asistăm la o deplasare a accentului în necesitățile sociale dinspre asigurarea pensiilor înspre acoperirea cheltuielilor obligatorii pentru ameliorarea stării de sănătate a persoanelor mai în vârstă. Ar fi o decizie politică esențială, deși foarte probabil impopulară.

Logic, indiferent cât ar fi pensia, mai important este să apuci să o iei în condiții acceptabile de sănătate. Fapt care ar fi normal să se reflecte în bugetele alocate și în contribuțiile achitate de cei aflați în activitate.

De altfel, tocmai neglijarea sistematică a sănătății forței de muncă în perioada de tranziție la economia de piață a contribuit la deteriorarea stării generale de sănătate a populației.

Pentru salariații mai în vârstă, ar trebui introduse rapid programe de prevenție pentru depistarea precoce și tratarea cu costuri mult mai reduse a afecțiunilor frecvente și chiar probabile în anumite condiții de muncă.

În loc de o abordare contabilă pe termen scurt (sau, dacă vreți, tocmai de aceea, pe termen lung), este necesară o restructurare inteligentă a sectorului sănătății.

Altminteri, limitarea accesului la servicii sanitare de calitate pe motiv de lipsă de resurse sugerează cinic eventualitatea echilibrării sistemului de pensii pe cale naturală.

Tocmai cei care au achitat în ultimele decenii cele mai mari impozite și și-au afectat starea de sănătate, simultan cu susținerea generațiilor precedente, nu vor mai putea beneficia de serviciile sanitare pe care le meritau.