Reuniunea de la Minsk, anunţată încă de la sfârşitul săptămânii trecute, după întâlnirea Merkel – Hollande – Putin, era în dimineaţa zilei de miercuri sub semnul întrebării.
Până la prânz, lucrurile s-au clarificat: se va păstra formatul discuțiilor, preşedintele Putin va participa la întâlnire, la fel ca şi cancelarul Angela Merkel, preşedintele Hollande şi omologul ucrainean, Petro Poroşenko.
Reuniunea în formatul Normandia, cei patru lideri, este precedată de o întâlnire prelungită a grupului de contact – format din reprezentanţi ai Kievului, separatiştilor, Rusiei şi OSCE – reunit marţi la Minsk, ale căror discuţii s-au prelungit şi pentru miercuri, dar şi de întâlnirea miniştrilor de externe ai celor patru ţări.
”Citiți și: ”Scenariul de care se tem SUA în confruntarea Rusia – Ucraina ”)
Presa rusă, Russia Today, susţine că grupul de contact – care, lucru demn de menționat, îi are în format şi pe liderii separatiştilor – nu a ajuns la o soluţie finală, însă citează surse apropiate negocieilor care susţin că s-a convenit asupra unui plan de pace.
Părţile au dat garanţii că planul se va aplica dacă negocierile de miercuri vor avea rezultate concrete. „Părţile au convenit încetarea focului şi retragerea armamentului. Kievul a garantat asta. Reprezentanţii republicilor proclamate afirmă că garantează şi ei asta”, ar fi spus sursa citată de Russia Today.
Contextul întâlnirii : forţele ucrainiene şi separatiştii încearcă să câştige cât mai multe teren
Ambele părţi, atât forțele guvernamentale, cât şi separtiştii proruşi, încearcă să câştige cât mai mult teren înainte de reuniunea din capitala Belarusului. Tocmai de aceea, luptele s-au intensificat în estul Ucrainei.
Separatiştii au atacat cu rachete o bază militară-cheie şi zona rezidenţială din Kramatorsk, în timp ce forţele militare ucrainiene au lansat ofensiva asupra separatiştilor în regiunea din jurul oraşului-port Mariupol.
Kramatorsk este la distanţă de zona de conflict şi a fost scena unor unor lupte intense în vara trecută, în urma cărora separatiştii s-au retras. Mariupol este, fără îndoială, un punct nodal, oraş-port care ar facilita accesul terestru spre Crimeea al ruşilor.
Ambele părţi vor să intre în negocierile de la Minsk cu cât mai multe teritoriu posibil aflat sub controlul lor. Din luna septembrie, de la precedentul acord de pace din capitala Belarusului, separatiştii au mai câştigat aproximativ 500 de km pătraţi.
Guvernul ucrainean a arătat acum câteva zile că separatiştii dizlocă trupe şi armament pentru un atac masiv asupra oraşului-port Mariupol. În plus, Rusia a anunţat marţi că mai mult de 600 de soldaţi au început exerciţii militare în Crimeea şi 2000 de soldaţi participă la exerciţii militare în sudul Rusiei, la graniţa cu Ucraina.
Exerciţii planificate anterior, susţine Moscova, într-un mod deloc credibil, care nu puteau fi amânate nici măcar în contextul negocierilor de miercuri de la Minsk.
Poziţiile celor implicaţi în negocierile privind Ucraina
Ucraina: vrea restaurarea autorităţii guvernului de la Kiev asupra zonelor secesioniste, dar acordă o mai mar autornomie regiunilor Lugansk şi Doneţk; dezarmarea separatiştilor; retragerea trupelor ruse; controlul Kievului asupra grniţei ruso-ucrainene; schimb de prizonieri, a tuturor prizonierilor
Separatiştii proruşi – separarea de restul Ucrainei şi recunoaşterea republicilor populare Lugansk şi Doneţk; amnistia pentru liderii separatişti; renunţarea la condiţia de dezarmare a separatiştilor
Rusia – vrea garanţii legale privind drepturile vorbitorilor de limba rusă din estul Ucrainei; autonomia totală a regiunilor Doneţk şi Lugansk, în cadrul unei Ucraine federalizate, însă nu neapărat independenţa; păstrarea Crimeei de către Rusia şi retragerea trupelor ucrainene din zona aflată în conflict
UE şi SUA – vor restaurarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, oprirea intervenţiei ruse în estul Ucrainei – retragerea tuturor trupelor ruse şi a armamentului, monitorizarea efectivă a graniţei ruso-ucrainene şi demilitarizarea zonei dintre combatanţi
Punctele negocierilor de la Minsk
Stabilirea liniei de demarcaţie, a liniei de contact dintre cele două părţi
Este importantă pentru stabilirea zonei tampon, demilitarizate şi pentru oprirea luptelor. Problema este însă că separatiştii au câştigat mult teren de la precedentul acord de la Minsk, din septembrie. Ei vor ca discuţiile să pornească de aici, în timp ce guvernul de la Kiev vorbeşte despre liniile de demarcaţie din luna ianuarie 2015.
În contextul acestui punct se află şi monitorizarea liniei de demarcaţie – trebuie stabilite aspectele concrete ale acesteia – şi retragerea şi monitorizarea retragerii armamentului greu.
Monitorizarea frontierei ruso-ucrainene
Este un punct esenţial, pentru că astfel s-ar împiedica livrarea de armament şi trupe separatiştilor. Rusia însă nu acceptă cu uşurinţă niciuna dintre variantele propuse: iniţial a fost vorba despre o misiune OSCE, dar Moscova nu vrea ca experţi de securitat occidentali la forntiera sa. A propus, în schimb, o misiune ONU, formată în majoritate din soldaţi ruşi, variantă inacceptabilă pentru occidentali.
Poziţiile par ireconciliabile, dacă rusia ar aceeepta monitorizarea, ar însemna că se va afla în imposibilitatea de a se mai implica în situaţia din estul Ucrainei. Există opinii că o soluţie ar putea fi găsită ca în Georgia, o misiune a UE, similară celei EUMM, care să moniorizeze doar partea ucraineană de graniţă.
Numai că, spre deosebire de Georgia, o astfel de misiune s-ar afla în teritoriu separatiştilor, ceea ce ridică semne de întrebare.
Autonomia regiunilor separatiste
Acordul precedent de pace prevedea o autonomie extinsă pentru estul Ucrainei. Este o noţiune destul de vagă, întrucât nu este precizat care parte din est sau dacă se referă doar la teritoriul deţinut de separatişti, care nu înseamnă regiunile administrative Lugansk şi Doneţk în întregime, ci părţi mari din acestea.
Ministrul rus de externe a spus miercuri, înainte de reuniune, că 70% din acordul de pace este donvenit, în urma numeroaselor runde de negocieri la nivel de experţi.
O concluzie înainte de eveniment se impune: Angela Merkel nu îşi poate permite un aranjament de pace slab, susţin membri influenţi ai comunităţii internaţionale. Decât un plan slab, mai bine deloc, este o opinie cinică, însă probabil şi realistă a unora.
Rusia a vrut, prin ofensiva asupra orşului Mariupol din ianuarie, să testeze reacţia occidentului. A vrut să vadă mobilizarea şi coeziunea acestuia, dar punerea sa la masa negocierilor este un indiciu că se teme de sancţiuni economice suplimentare.
Este din ce în ce mai evident că Rusia vrea să aibă câştiguri în teren, după care să îngheţe conflictului. Linia pe care merge este subţire. Însă este deopotrivă evident că, fără dorinţa politică a Rusiei, soluţionarea conflictului din estul Ucrainei nu trece de faza de încetare a focului, afirmă diplomaţii. O fază care poate fi tranşată miercuri la Minsk.
De aceea, acordul care se poate încheia în capitala Belarusului nu este decât un prim pas. De altfel, este şi opinia ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, făcută publică luni, în urma reuniunii miniştrilor de externe ai statelor UE.
Şeful diplomaţiei a arătat că “progresul în soluţionarea crizei trebuie să fie, din punctul de vedere al României, unul durabil şi măsurabil, care rezistă în teren – încetarea luptelor – dar care permite şi să se facă paşi mai departe. Un eventual acord la Minsk miercuri nu este decât un prim pas, în procesul de soluţionare a conflictului din estul Ucrainei”.
SUA, sprijină negocierile, dar sunt în afara lor
Înainte de reuniunea de la Minsk, preşedintele Barack Obama a avut discuţii telefonice atât cu Petro Poroşenko, cât şi cu Vladimir Putin.
Liderul de la Casa Albă i-a transmis omologului de la Kremlin că ste important să profite de ocazia dată de discuţiile de la Minsk pentru a ajunge la o soluţionare paşnică a conflictului.
„Dacă Rusia îşi continuă acţiunile agresive împotriva Ucrainei, inclusiv dacă va trimite trupe, arme şi finanţare pentru susţinerea separatiştilor, costurile pentru Rusia vor creşte”, i-a spus preşedintele Obama lui Vladimir Putin, conform unui comunicat de la Casa Albă.
SUA păstrează, ca presiune asupra Rusiei, ideea de a trimite arme Ucrainei
Preşedintele Barack Obama a afirmat luni că nu a decis încă trimiterea de armament letal Ucrainei, adăugând că este încă în căutarea unei soluţii diplomatice pentru rezolvarea conflictului.
În Europa, opiniile referitor la această posibilitate sunt împărţite: Marea Britanie şi-a schimbat declaraţiile iniţiale, ministrul de externe Philip Hammond arătând marţi că Regatul Unit „îşi rezervă dreptul” de a înarma forţele militare ucrainene.
„Marea Britanie nu pregăteşte nimic în acest sens, dar ne rezervăm dreptul de a reexamina această poziţie”, a afirmat acesta în parlamentul de la Londra.
Iată ce poziţii au statele europene faţă de trimiterea de arme Kievului:
- Germania, Franţa, Marea Britanie şi Finlanda – sunt precaute în faţa unei astfel de solicitări a Kievului, avertizând că trimiterea de arme ar putea duce la o escaladare a conflictului
- Lituania, Estonia – s-au declarat în favoarea unei astfel de decizii
- Polonia – susţine şi eapoziţia americană, dat afirmă că ar fi bine să poată fi evitată trimiterea de aerme forţelor ucrainene
- România nu se implică în această dezbatere. Iar motivul este faptul că în ea ar trebui să se implice ţările care au ce să furnizeze Ucrainei, ceea ce nu este cazul României.
Toată această dezbatere trebuie însă privită dintr-o perspectivă realistă: trebuie egalizate şansele în negocierile care au loc la Minsk, iar opţiunea de a trimitere de a înarma Ucraina este o pârghie pe care Occidentul o poate avea asupra Rusiei, un mijloc de presiune.
Realist, livrarea de armament defensiv se referă, printre altele, la radare performante, armament anti-tanc, iar pentru utilizarea eficientă a acestuia presupune cel puţin luni de pregătire a celor care le-ar folosi.
