joi

18 aprilie, 2024

21 ianuarie, 2022

Miniștrii apărării din Spania și Franța au anunțat joi, separat, decizii de a trimite nave de război în Marea Mediterană și în Marea Neagră pentru a contracara amenițarea Rusiei la granița de est a NATO.

Ambele decizii apar imediat după ce Rusia a anunțat ample manevre navale în Atlantic, Pacific, Oceanul Înghețat și Marea Mediterană.

Chiar dacă Spania preferă un „răspuns exclusiv diplomatic” pentru rezolvarea conflictului cu Rusia, ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, a precizat că o navă detectoare de mine maritime este deja în marș, iar o fregată va ajunge în zonele de patrulare în trei sau patru zile.


Guvernul de la Madrid are în vedere, de asemenea, trimiterea de avioane de luptă în Bulgaria, a mai anunțat oficialul spaniol.

Portavionul Charles de Gaulle ajunge în Mediterana

Tot joi, ministrul francez al apărării, Florence Parly, a anunțat că portavionul cu propulsie nucleară al Franţei, Charles de Gaulle, va pleca în Marea Mediterană în februarie, oficial pentru a participa la lupta împotriva grupării Stat Islamic în Siria şi Irak.

În luna aprilie, nave militare şi avioane franceze vor fi desfăşurate în apropiere de România,  pentru a participa la manevre militare în Marea Neagră.

Fregata multirol Auvergne tocmai a petrecut trei săptămâni în Marea Neagră în contextul în care criza se agravează între Occident şi Rusia, acuzată că pregăteşte o operaţiune militară în Ucraina.


Considerat un „instrument de putere şi de influenţă excepţional”, portavionul de Gaulle va participa în Mediterana la numeroase exerciţii împreună cu alte forţe navale.

Grupul aeronaval francez va fi escortat de o fregată americană, o fregată spaniolă, o fregată şi un submarin din Grecia şi un elicopter NH90 belgian. În Mediterana centrală este prevăzută o interacţiune cu un portavion italian şi cu unul american, a mai spus amiralul.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat miercuri că Franța este dispusă să aducă trupe pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO.

Contribuția Spaniei la desfășurarea militară a NATO în Europa de Est vine după ce ministrul de externe Jose Manuel Albares și secretarul de stat american Antony Blinken au discutat marți, în cadrul unei întâlniri la Washington, despre un răspuns coordonat la amenințarea Rusiei față de Ucraina.

Rusia a poziționat zeci de mii de militari la granițele sale cu Ucraina, iar statele occidentale se tem că Moscova plănuiește un nou atac asupra țării pe care a invadat-o în 2014.

Kremlinul neagă că plănuiește un atac, dar spune că ar putea întreprinde acțiuni militare nespecificate dacă nu este îndeplinită o listă de cerințe, inclusiv o promisiune din partea NATO de a nu admite niciodată Ucraina ca membru.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: