20 ianuarie, 2022

Franța anunță că este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României, iar SUA va crește prezența militară în România și Polonia. Ambele decizii apar ca răspuns în fața agresivității pe care Rusia o manifestă la granițele de est ale NATO și UE.

Preşedintele Emmanuel Macron a anunțat șefii militari dintr-un comandament de lângă Strasbourg că Franţa este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României. Informația a fost publicată inițial pe Twitter de europarlamentarul francez Natalie Loiseau și confirmată de europarlamentarul Dacian Cioloș, pe Facebook.

„Salut decizia președintelui Emmanuel Macron, care a anunțat că Franța este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României. Anunțul a fost făcut în fața șefilor militari dintr-un comandament de lângă Strasbourg, potrivit colegei noastre din grupul Renew Europe Nathalie Loiseau, care a fost prezentă la eveniment”, a scris Dacian Cioloș.


Vestea a avut ecou la București. „Salut cu căldură anunțul președintelui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franței de a participa la prezența militară avansată a NATO în România. Parteneriatul strategic dintre România și Franța va fi astfel consolidat pe flancul estic, în regiunea Mării Negre”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Casa Albă: Va fi dezastru pentru Rusia

Peste Atlantic, preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei.

”Avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat preşedintele Biden, întrebat în legătură cu o eventuală invadare a Ucrainei de către trupele ruseşti.

„Rusia va fi făcută responsabilă în cazul unei invazii şi depinde de ceea ce va face. Una este dacă vorbim despre o incursiune minoră, dar dacă ei fac ceea ce sunt capabili să facă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă invadează Ucraina”, a afirmat Biden.


După declaraţiile preşedintelui, secretarul de presă al Casei Albe a precizat că, dacă orice forţe militare ruseşti trec frontiera ucraineană, aceasta este o nouă invazie şi va primi un răspuns dur şi unitar din partea SUA şi a aliaţilor lor. 

De asemenea, ea a precizat că preşedintele Biden ştie din experienţă că ruşii au o întreagă paletă de agresiuni premergătoare acţiunii militare, inclusiv atacuri cibernetice şi atacuri paramilitare, care vor primi un răspuns decisiv, unitar şi bazat pe reciprocitate.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: