Banca Centrală Europeană (BCE) va efectua achiziții lunare de bonduri suverane la un nivel lunar de 60 miliarde de euro din martie 2015 până în septembrie 2016, în total peste un trilion de euro.
Măsura, așteptată de piețele financiare și salutată de majoritatea polticienilor, este contestată de unii experți, precum profesorul Michael Wohlgemuth de la Geopolitical Information Service.
De ce Eurozona diferă de SUA sau Marea Britanie
Michael Wohlgemuth atrage atenția că programul de relaxare cantitativă (QE) prin intermediul achizițiilor menționate mai sus nu poate avea aceleași efecte pozitive asupra economiei Zonei Euro precum măsurile similare întreprinse în SUA și Marea Britanie. Deja, ratele de dobândă au fost reduse drastic și lichiditatea injectată masiv în piață fără un efect semnificativ asupra economie reale.
Ideea este că cea mai mare parte a trilionului de euro va rămâne blocat în sectorul bancar și nu va reuși să relanseze investițiile private sau consumul.
Cel mai pozitiv efect ar putea fi scăderea cotației euro, iar asta ar putea impulsiona exporturile, îndeosebi efectuate de Germania. Partea negativă, euro ar putea să se deprecieze și mai mult, deoarece guvernele vor avea stimulente mai slabe pentru a face reforme și a îmbunătăți competitivitatea economiilor.
Practic, președintele BCE, MARIO Draghi, a lansat arma cea mai puternică și de ultimă instanță denumită prescurtat QE. Aceasta va încărca bilanțul BCE dincolo de predecentul nivel record de 3 trilioane de euro. Cel mai probabil, vor fi cumpărate cantități mari de bonduri germane, portugheze și spaniole, în timp ce țări precum Franța sau Italia nu vor avea mari beneficii.
(Citiți și: ”Decizia istorică a BCE de relaxare cantitativă: Explicația și efectele pompării în piață a 1.100 de miliarde în mai puțin de 2 ani”)
De reținut că 8% din noile achiziții vor cădea în responsabilitatea băncilor centrale, împreună cu riscurile aferente, și nu în cea a BCE. Băncile centrale ale statelor din Zona Euro nu vor putea deține mai mult de o treime din piața internă a datoriei.
Cel mai importamt aspect, în contextul crizei grecești, este că statul elen nu va putea profita de QE deoarece banca lui centrală va depăși rapid limita de o treime menționată mai sus și va fi împiedicată să mai intervină, într-un moment în care noul guvern de la Atena încearcă să scape de o parte semnificativă a datoriei.
Justificarea pentru QE oferită de președintele Mario Draghi referitor la aducerea inflației în sus, spre pragul de 2%, și prevenirea deflației este discutabilă, în contextul în care tendința de scădere generală a prețurilor în Eurozonă a fost alimentată de reducerea conjuncturală a cotațiilor la petrol, scăderea prețurilor la mâncare pe fondul sancțiunilor aplicate Rusiei și de replierea țărilor cu probleme de competitivitate spre niveluri mai joase de prețuri și salarii.
(Citiți și: ”Relaxarea cantitativă decisă de BCE: Câteva explicații necesare”)
De altfel, banca centrală a Germaniei nu întrevede semne de intrare într-o spirală deflaționistă, care să afecteze în continuare investițiile și consumul. Cei care economisesc și asiguratorii se tem că o combinație între ratele foarte scăzute ale dobânzilor și reîntoarcerea la dobânzi ”normale” le-ar aduce pierderi în termeni reali.
Estimările curente ale experților plasează efectul injecției de un trilion de euro la ordinul a doar 0,5 puncte de inflație în plus. De altfel, sub diverse forme, BCE a introdus deja în piață un supliment de un trilion de euro, dar cu impact minor asupra investițiilor și creării de noi locuri de muncă.
În schimb, Bundesbank (banca centrală a Germaniei) și-a exprimat îngrijorarea în privința tendințelor de creștere a prețurilor activelor și în privința îngustării pieței pentru obligațiunile emise de corporații, mai riscante dar purtătoare de randamente ridicate.
Canalele de transmisie ale măsurii de QE sunt într-o situație diferită față de SUA și Marea Britanie, acolo unde măsura a funcționat. Când a fost adoptată acolo, dobânda la împrumuturile pe 10 ani era de peste 4% în SUA și 3,5% în UK, în timp ce Eurozona lucrează acum cu un nivel de circa 1,5%.
De altfel, băncile pot obține deja de la BCE lichiditate ieftină, dar o utilizează prioritar pentru procesul de consolidare a indicatorilor proprii de prudențialitate și pentru a restructura creditele firmelor care se confruntă cu dificultăți, în timp ce reduc sau închid unele linii de credit, fiind reticente în asumarea de noi riscuri.
Nici pe canalul de transmisie al așa-numitului ”efectul de bogăție” (care prespune că odată ce refinanțarea se ietinește iar prețurile activelor cresc, deținătorii lor vor fi mai înclinați să-și crească cheltuielile) lucrurile nu stau la fel. Piața europeană de capital este mult mai puțin dezvoltată iar întreprinderile obțin finanțare în proporție de 85% prin credit bancar, în timp ce în SUA banii pentru dezvoltarea afacerilor vin în primul rând din emiterea de obligațiuni corporatiste.
Banii BCE nu se vor duce astfel direct spre economia reală. În plus, deoarece activele financiare formează o proporție mult mai mică din bogăția gospodăriilor populației decât în America, efectul pe segmentul creșterii consumului privat va fi mai redus.
Transmisia măsurilor monetare în economia reală va avea de suferit: Reforme, dincolo de politicile monetare
Pe zona ratei de schimb, QE va însemna slăbirea euro în raport cu principalele valute mondiale. Pe fondul problemelor economice și incertitudinilor politice, o bună parte din suma adusă de QE va căuta plasamente în străinătate, ceea ce va reduce și mai mult cotația euro.
Această devalorizare externă ar puta fi bună pentru industria germană de export dar aceasta operează deja aproape de capacitatea maximă. Poate că firmele germane ar putea importa mai multe bunuri intermediare din alte țări ale Zonei Euro dar, și acolo, competitivitatea are limitele ei. Țările în criză din Eurozonă ar avea nevoie mai degrabă de o devalorizare internă, prin reducerea costului unitar al muncii decât o devalorizare externă, pe calea unui euro mai slab.
În fine, pe canalul politic de transmisie, QE reduce stimulentele pentru guverne de a aborda frontal reformele structurale necesare. De mai mulți ani, BCE a câștigat timp pentru ca politicienii să acționeze în acest sens dar rezultatele s-au lăsat așteptate. Banii ieftini au redus apetitul pentru reformă chiar în țări mari, precum Italia sau Franța.
Cel mai bun exemplu este că emisiunea recentă de bonduri italiene pe zece ani s-a făcut la o dobândă de 1,6%, deși țara se confruntă cu spectrul recesiunii, exapandarea datoriei publice și un șomaj în creștere.
Spania și Portugalia, angajate pe calea reformelor, prin condiționalitățile la programele de salvare antamate, au alegeri în 2015 iar partidele mai puțin dispuse la aceste reforme au șanse reale de câștig. Refinanțarea datoriilor la dobânzi mai mici prin QE ar putea ajuta menținerea cursului politic actual și relaxarea măsurilor de austeritate.
În privința creșterii economice, QE ar putea avea un efect pozitiv acolo unde și trendul este pozitiv în termeni de încredere a antreprenorilor și consumatorilor, unde sistemul bancar este sănătos și unde se regăsesc oportunități de investiții (îndeosebi în deschiderea de noi afaceri și în industriile de export).
Impactul negativ se va vedea acolo unde aceste condiții nu sunt întrunite iar creditul ieftin va fi folosit de către guverne pentru a evita sau întârzia reformele necesare în procesul de restructurare a economiei. Orice încercare ulterioară de a reveni la o politică monetară ”normală” va însemna apoi un șoc nedorit.
Una peste alta, o perioadă prelungită a creditului la rate de dobândă apropiate de zero poate avea ca rezultat un alt ciclu de boom speculativ ori poate conduce Eurozona la o situație asemănătoare cu cea din Japonia, caracterizată de stagnare prelungită, datorie publică record și restructurare întârziată a economiei.
Ceea ce ar însemna, totodată, dificultăți pentru fondurile de pensii în o oferi beneficii reale și un circuit prin care bănci ”zombie” păstrează în viață artificial firme ”zombie” și guverne ”zombie”.
Cine este GIS
Geopolitical Information Service ( GIS) este o organizație independentă care oferă expertiză pentru corporații internaționale, guverne, agenții și alte instiutuții. Compania a fost fondată în anul 2011 de excelența sa, prințul Michael de Liechtenstein. Motto-ul ei este ”We do not attempt to state what we believe should happen but a range of outcomes of what is likely to occur” ( Nu încercăm să statuăm ceea ce credem noi că ar trebui să se întâmple, ci o gamă de posibilități care sunt cel mai probabil de a se manifesta”)
Printre experții GIS se numără și prof. dr. Michael Wohlgemuth, profesor de Guvernanță Internațională la Universitatea din Bayreuth (Germania) și director al institutului Open Europe Berlin.
