Societăți de administrare a investițiilor România. Din acest ghid vei afla ce este o S.A.I., ce scop are, și ce astfel de societăți există în România.
Ce este o SAI – diferența față de o SIF și o SSIF
Societățile de administrare a investițiilor (SAI) sunt societăți pe acțiuni autorizate și supravegheate de către ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) care au ca obiect de activitate administrarea fondurilor (organismelor de plasament colectiv) și efectuarea de investiții colective, se arată într-un ghid elaborat de Certinvest, o astfel de societate de administrare a investițiilor din România.
Fondurile de investiții, numite și de fonduri mutuale sau organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, sunt entități (de regulă, fără personalitate juridică), ce atrag și pun la comun banii mai multor persoane (investitori care cumpără de la aceste fonduri titluri de capital numite unități de fond).
Societăți de administrare a investițiilor România – rolul unei SAI
Sumele strânse astfel sunt folosite ulterior pentru realizarea de investiții, cu scopul de a multiplica banii investiți și de a genera astfel câstiguri pentru investitorii respectivi, mai arată sursa citată.
Societatea de administrare a investițiilor care gestionează fondul respectiv este cea care efectuează investițiile în diverse instrumente financiare, în conformitate cu strategia fondului. SAI poate alege să investească în diferite categorii de instrumente financiare:
- depozite bancare;
- titluri de stat;
- obligațiuni;
- acțiuni;
- titluri de participare ale altor fonduri de investiții;
- instrumente financiare derivate (contracte futures, swap-uri, contracte de opțiuni, contracte forward);
- alte instrumente ale pieței monetare;
- emisiuni noi de acțiuni care nu au fost încă listate la bursă, acțiuni necotate;
- instrumente financiare tranzactionate pe bursele din afara României etc.
Societăți de administrare a investițiilor România – diferența dintre SAI și SIF
Spre deosebire de o societate de administrare a investițiilor (SAI), o SIF, adică o societate de investiții financiare, este un fond de investiții alternativ cu personalitate juridică. Inițial, legea le includea în categoria AOPC (alte organisme de plasament colectiv), însă acum ele sunt definite drept FIA (fonduri de investiții alternative).
Așadar, dacă o SAI este o societate de administrare a investițiilor, ce poate administra mai multe fonduri mutuale, o SIF este ea însăși un fond de investiții cu personalitate juridică.
Diferența dintre SAI și SSIF
În ceea ce privește distincția dintre o SAI și o SSIF, aceasta din urmă este o societate de servicii de investiții financiare. Mai exact, o SSIF este o firmă specializată în intermedierea tranzacțiilor realizate pe piața de capital. Tranzacțiile constau în vânzarea și cumpărarea de valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni etc) de pe piața de capital (de la bursă).
Astfel de companii mai sunt numite și case de brokeraj. Cu alte cuvinte, SSIF-urile intermediază tranzacțiile realizate la bursă deoarece pentru a cumpăra sau a vinde titluri de capital, un investitor are nevoie de un broker. În schimbul serviciilor lor, casele de brokeraj primesc un comision.
Societăți de administrare a investițiilor România – ce presupune administrarea portofoliului
Conform OUG nr. 32 din 27 iunie 2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, activitatea de administrare a portofoliului colectiv se referă la:
a) administrarea investițiilor;
b) desfășurarea de activități privind:
- servicii juridice și de contabilitate aferente administrării de portofolii;
- cererile de informare ale clienților;
- evaluarea portofoliului și determinarea valorii titlurilor de participare, inclusiv aspectele fiscale;
- monitorizarea conformității cu reglementările în vigoare;
- menținerea unui registru al deținătorilor de titluri de participare;
- distribuția veniturilor;
- emiterea și răscumpărarea titlurilor de participare;
- ținerea evidențelor;
c) marketing și distribuție.
Societăți de administrare a investițiilor România – listă
În România, SAI-urile funcționează în baza unei autorizații emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Societățile autorizate să funcționeze sunt trecute într-un registru ce poate fi consultat pe site-ul ASF.
La data de 15 august 2023, SAI-urile din România trecute în registrul ASF erau următoarele:
1. Globinvest, cu sediul în Cluj-Napoca
2. Certinvest, București
3. Societatea de Administrare a Investițiilor Muntenia Invest, București
4. Amundi Asset Management SAI, București
5. Societatea de Administrare a Investițiilor SIRA, București
6. BRD Asset Management SAI, București
7. Swiss capital Asset Management, București
Societăți de administrare a investițiilor România – registrul ASF
8. BT Asset Management SAI, Cluj-Napoca
9. SAI Raiffeisen Asset Management, București
10. SAI Star Asset Management, București
11. OTP Asset Management România SAI, București
12. Societatea de Administrare a Investițiilor Patria Asset Management, București
13. SAI Erste Asset Management, București
14. SAI Atlas Asset Management, București
15. SAI Broker, Cluj-Napoca
Foto: geralt / pixabay.com
Dacă acest articol despre societăți de administrare a investițiilor România ți s-a părut util, atunci te-ar putea interesa și:
Ce este un SSIF. Ghid cu exemple și lista serviciilor prestate
Societăți de investiții financiare România. Listă cu 7 fonduri
Ce sunt fondurile mutuale, în ce investesc, și ce riscuri și avantaje prezintă