miercuri

24 aprilie, 2024

15 iulie, 2021

Sectorul construcțiilor a scăzut ca volum de lucrări în mai 2021 față de luna precedentă cu 0,7% pe seria brută și cu 5,8% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor publicate de INS. Așadar, numai dispunerea favorabilă a zilelor lucrătoare și durata mai mare a lunii au salvat rezultatul din construcții de un recul semnificativ.

Desigur, față de luna corespunzătoare din anul anterior, cifrele arată mai bine ( +6,1% pe seria brută și +7% pe cea ajustată la sezonalitate), dar asta ca urmare a efectului de bază favorabil dat de diminuarea activității la începutul pandemiei de Covid19. Cumulat pe primele 5 luni, suntem la +5,5% pe brut dar numai +2,7% ajustat sezonier.


Per total, rezultatul cumulat după primele cinci luni ale anului în curs este mai slab decât cel avut în vedere atunci când s-a întocmit prognoza de primăvară, care vedea o majorare de 6,7% a volumului de lucrări, ce ar urma să se traducă într-o influență pozitivă de 0,4 puncte procentuale pe creșterea PIB.

Totuși, pe elemente de structură, datele pe mai față de aprilie arată mai puțin bine la construcții noi, unde rezultatul brut de -2,7% și cel ajustat sezonier de -8,2% nu sunt încurajatoare iar cele pozitive pe brut dar negative pe seria statistică prelucrată pentru comparabilitate atât la reparații capitale cât și la întreținere și reparații curente sunt în contradicție cu reevaluarea în sus a prognozelor de PIB pentru 2021.

Pe obiecte de construcții, se poate observa o poziționare în domeniul negativ la aproape toți indicatorii față de aprilie 2021, deși clădirile rezidențiale arată o creștere foarte bună prin raportare la mai 2020 (+40,6% brut și +37,6% ajustat). Din păcate, atât la clădiri nerezidențiale cât și la construcții inginerești, toate valorile sunt negative, ceea ce nu „cadrează” cu majorarea sumelor cheltuite pentru investiții sau cu sporul semnificativ al investițiilor străine.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: