16 februarie, 2019

Trezorierul PSD Mircea Drăghici a anunțat sâmbătă, pe Facebook, că își va retrage candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor. Anunțul vine la 4 zile după unul similar făcut de Olguța Vasilescu, care a scris, tot pe Facebook, că renunță la nominalizare.

Președintele Klaus Iohannis a refuzat de 4 ori să aprobe intrarea Olguței Vasilescu în guvern, mai întâi ca ministru al Transporturilor, apoi ca ministru al Dezvoltării. Candidatura lui Mircea Drăghici a fost respinsă public de 2 ori, iar când PSD a mai solicitat numirea celor doi președintele nu a dat niciun răspuns public în legătură cu nominalizarea lui Mircea Drăghici.

Este de așteptat ca PSD să facă, cel mai probabil luni, noi nominalizări pentru ministerele rămase fără titulari.


”Am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru funcția de Ministru al Transporturilor. Cred cu tărie că lucrurile importante se fac nu doar cu viziune, muncă și perseverență, dar și cu sacrificii. Am fost dintotdeauna și voi rămâne un om de echipă și vreau să mulțumesc tuturor colegilor din CEx pentru încredere și susținere. Îmi doresc un Minister al Transporturilor performant, cu mari proiecte deblocate, cu un plan de investiții și cu o strategie coerentă și sustenabilă și pentru acest deziderat voi continua să îmi pun la dispoziția colegilor sprijinul și experiența, indiferent de poziția sau funcția în care mă aflu. Cred că e responsabilitatea întregii clase politice să nu uite că se află în slujba românilor și a țării, unde nicio miză personală nu își are locul”, a scris Mircea Drăghici pe Facebook.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: