miercuri

14 august, 2024

28 iunie, 2023

Alpha Bank Romania a câștigat în instanță suspendarea ordinului ANPC prin care se cerea recalcularea ratelor la credite. Este a treia bancă din România, după BT și BRD, care câștigă în instanță suspendarea deciziilor ANPC.

Instanța a suspendat marți efectele ordinului ANPC privind modul de calcul al ratelor la credite. Curtea a dat cîștig băncii, iar amenda acordată în luna mai a fost suspendată. Decizia nu este definitivă.

În luna mai, ANPC a identificat „practici comerciale înșelătoare săvârșite de bănci cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă”.


ANPC reclama că prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Instituția a amendat 11 bănci din România pentru aceste ”practici comerciale înșelătoare”.

„Admite cererea precizată. Dispune suspendarea executării Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 422/23.05.2023 până la până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la data comunicării, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia IX-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi 27.06.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia Curții de Apel București.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: