20 martie, 2019

Administratorii operatorului magistralelor naționale de gaze naturale, Transgaz (TGN), a propus distribuția a doar jumătate din profitul pe 2018 sub formă de dividende, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori București (BVB).

De asemenea, raportul precizează că Transgaz nu mai poate da dividende suplimentare din rezerve, conform OUG 114 / 2018, pentru că acestea sunt deja angajate „prin contracte de achiziţie pentru a fi utilizate ca surse de finanţare”.

Guvernul a forțat, în ultimii ani, companiile la care statul este acționar majoritar să dea dividende de cel puțin 90% din profitul înregistrat în anii anteriori, la care se adaugă și dividende supliementare din rezervele din profiturile nerapartizate.


Transgaz a încercat  și în anii trecuți, fără succes, să reziste presiunilor guvernamentale, invocând nevoia de bani pentru investiții majore.

Distribuirea rezervelor „va avea un efect negativ imediat asupra solidității financiare a societății și a capacității de a finanța proiecte de investiții strategice”, răspundea compania la cererea Ministerului Economiei din noiembrie anul trecut de a da dividende suplimentare.

(Citiți și: Impozitarea trecutului / Profiturile Romgaz și Transgaz scad – Statul le cere dividende tot mai mari din anii anteriori)

Transgaz trebuie să cheltuiească aproape 300 de milioane de euro la construcția gazoductului paneuropean BRUA – Faza I, în afară de fondurile europene nerambursabile.

Randamente atrăgătoare

Cu un dividend brut de 21,66 de lei / acțiune, Transgaz ar cheltui astfel doar 255 de milioane de lei din profitul net pe anul trecut de 495,6 milioane de lei.


Chiar și așa, randamentul dividendului (dividendul /prețul pe acțiune) este nu mai mic de 6,4%, la preţul acţiuni TGN de marţi după amiază.

TGN are un randament al dividendului în prima treime a topului, potrivit anunţului a mai mult de un sfert din companiile listate.

Trebuie precizat faptul că băncile îşi retribuie acţionarii cu dividende consistente, în ciuda incertitudinilor privind „ordonanţa lăcomiei”. Randamentele mari sunt şi efectul deprecierii acţiunilor, în urma ordonanţei.

De asemeni, Banca Transilvania (TLV) îşi continuă politica de capitalizare a profitului. În afară de dividendul cash de 0,17 lei/acţiune, managementul propune acţionarilor şi alocarea a 4 acţiuni gratuite la 100 deţinute.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: