O sesiune specială a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) va fi organizată la sfârșitul acestui an, pentru negocierea unui nou tratat internațional privind pregătirea în fața viitoarelor pandemii. Modificarea tratatului global a fost propusă de lideri ai Uniunii Europene.
Anunțul a fost făcut de Africa de Sud, care a precizat că s-a ajuns la un consens pe subiectul nevoii unor schimbări, ca urmeare a experienței din perioada pandemiei de SARS-CoV-2, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Reuniunea specială a Adunării Internaționale pentru Sănătate din cadrul OMS este programată în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie.
Anunțul vine în condițiile în care organizația a fost criticată pentru că a așteptat prea mult înainte de a declara coronavirusul SARS-CoV2 o urgență globală.
Ambasadorul sud-african Mxolisi Nkosi, care a vorbit în numele în numele a 26 de sponsori principali ai rezoluției privind viitorul tratat, a spus că la sesiunea specială „vor fi discutate beneficiile unei astfel de convențiii, acord sau alt instrument internațional”.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că țările sunt inconsecvente în ceea ce privește aplicarea regulamentelor internaționale de sănătate ale OMS legate de anunțarea focarelor epidemice.
El a adăugt că pandemia Covid-19 a fost agravată de lipsa solidarității internaționale și de un schimb deficitar de date, tehnologii și resurse.
„Nu putem rezolva această slăbiciune fundamentală decât cu un angajament obligatoriu între țări, pentru a oferi o bază solidă pentru cooperare”, a spus el.
(Citiți și: „Raport independent: Catastrofa pandemiei Covid putea fi evitată, OMS trebuie reformată”)
Experții cer și reformarea OMS
Un raport independent solicitat de OMS și prezentat în luna mai arată că situația catastrofală la care a ajuns pandemia Covid-19 putea fi evitată, însă ezitările și slaba coordonare din prima perioadă de după identificarea noului coronavirus au format un cocktail toxic ce a grăbit răspândirea SARS-CoV-2.
Documentul elaborat de un grup de experți independenți vorbește și despre necesitatea reformării OMS:
- OMS are nevoie de mai multă putere de monitorizare și supraveghere care să aibă dreptul de a publica fără aprobarea țărilor vizate informații pe care le consideră importante la nivel mondial
- ar fi adecvat un consiliu global pentru amenințări la adresa sănătății care să dețină autoritatea de a trage la răspundere statele membre
- trebuie depolitizat sistemul de recrutare a funcționarilor
- este nevoie de creșterea performanței boardului
- numirea unui director general ar trebui făcută pentru un mandat unic de șapte ani, alternativă la mandatul actual de cinci ani ce poate fi reînnoit
“Pentru viitor, va fi nevoie de o abordare precaută de la bun început, luând în calcul că o boală respiratorie se poate transmite de la om la om, până când contrariul va fi dovedit”, menționează documentul.
Grupul de experţi recomandă guvernelor şi comunităţii internaţionale să adopte fără întârziere un ansamblu de reforme vizând transformarea sistemului mondial de pregătire, alertă şi răspuns în faţa pandemiilor.