Serbia merge înainte cu planul de a adera, la sfârșitul lunii viitoare, la Uniunea Economică Eurasiatică, înființată de președintele Vladimir Putin pentru a concura piața liberă europeană și pentru a reconstrui sfera de influență a Rusiei în rândul fostelor state membre ale Uniunii Sovietice, scrie Bloomberg.
Uniunea Europeană a cerut răspicat Serbiei anularea oricăror acorduri comerciale bilaterale cu alte state dacă dorește aderarea, liderii blocului comunitar declarând că și-ar dori să vadă o aliniere mai rapidă a Belgradului la politicile UE.
Oficialii sârbi au ignorat criticile și vor semna un acord pentru aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică pe 25 octombrie.
Planul nu este ”o piedică pentru integrarea europeană”, a declarat ministrul sârb al Comerțului, Rasim Ljajic. Avertismentul Comisiei Europene nu va afecta ”decizia Serbiei de a încheia acest acord cu Moscova”, a adăugat el.
Liderii UE au indicat faptul că și-ar dori să vadă mai multe angajamente ale Serbiei în vederea aderării, mai ales având în vedere rezultatele celui mai recent raport privind progresele statului, care arată că Serbia a făcut progrese modeste în vederea alinierii politicilor externe și de securitate cu cele europene.
Liderii sârbi au declarat faptul că apartenența la UE este o prioritate, un obiectiv pe care să-l atingă până la jumătatea deceniului viitor. În același timp, statul are legături istorice și religioase cu Rusia, care îi ajută să împiedice recunoașterea internațională a Kosovoului.
Totodată, Rusia a donat avioane de vânătoare și tancuri liderilor sârbi, inclusiv președintelui Aleksandar Vucic (foto), aceștia vizitând frecvent Moscova.
Nu poți merge în direcții diferite în același timp”, a comentat ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, el fiind un bun cunoscător al Balcanilor, unde și-a petrecut mulți ani. ”Dacă sunteți serioși cu privire la orientarea europeană atunci luați decizii politice care să vă apropie de ea. Aceasta nu este o astfel de decizie”, a comentat el.
Uniunea Economică Eurasiatică, înființată de președintele rus Vladimir Putin pentru a concura cu piața liberă europeană și pentru a reconstrui sfera rusă de influență în fosta Uniune Sovietică, are patru state membre în afară de Rusia, respectiv Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.
Economiștii din Belgrad sunt reticenți cu privire la avantajele economice pe care le-ar aduce apartenența la această structură. Relațiile comerciale ale Serbiei cu UE sunt de 28,5 miliarde de dolari, de aproape cinci ori mai mari decât cele cu Uniunea Economică Eurasiatică.
”Accesăm o piață nouă, dar întrebarea este ce putem oferi. Exportăm produse alimentare, fructe și legume, dar nu suntem competitivi prin preț”, a explicat Ivan Nikolic, economist și membru în consiliul consultativ al băncii centrale din Serbia.