luni

26 februarie, 2024

23 ianuarie, 2012

Înalta  Curte de casaţie şi Justiţie a amânat luni dimineaţă sentinţa în dosarul în care fostul premier Adrian Năasetase a fost judecat pentru corupţie.

Procesul s-a teminat pe 10 ianuarie, la 1064 de zile de la trimiterea în judecată, timp în care au fost audiaţi 954 de martori. Procurorii ceruseră în acest caz închisoarea cu executare.

Judecătorii au amânat luni sentinţa pentru o dată pe care ICCJ încă nu a precizat-o.


„Trofelul calităţii” este doar unul din dosarele judiciare întocmite pe numele fostului premier, iar Adrian Năstase a susţinut că este un dosar politic, intrumentat la adresa sa de DNA.

În acest dosar, Adrian Năstase a fost judecat ca beneficiar al simpozionului „Trofeul Calităţii în Construcţii”. Procurorii spun că simpozionul – organizat de Inspectoratul de Stat pentru Construcţii – condus la acea vreme de Irija Jianu,  o apropiată a lui Sergiu sechelariu de la Bacău, ar fi fost doar un paravan pentru adunarea de fonduri pentru campania electorală a lui Adrian Năstase – premier la acea vreme. Suma strânsă din taxele de participare s-a ridicat la 67,4 miliarde de lei vechi.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

*Notă:În România nu există corporații care sa-și unească forțele pentru

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: