Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Janet Yellen (foto), a cerut sâmbătă omologilor săi din Grupul celor mai dezvoltate şapte state ale lumii (G7) să menţină sprijinul guvernamental pentru economiile lor, în pofida inflaţiei ”tranzitorii” care va rămâne ridicată pe parcursul acestui an, transmite Reuters.
Yellen a declarat într-o conferinţă de presă, după întâlnirea de la Londra a miniştrilor de Finanţe din G7, că este încă nevoie de sprijin fiscal pentru a susţine redresarea economică, din cauza pandemiei Covid-19 şi pentru a face investiţiile necesare combaterii schimbărilor climatice şi inegalităţilor.
În timp ce ţările G7 au avut răspunsuri fiscale solide la pandemie, ea a spus că ”există o îngrijorare printre unii cu privire la sustenabilitatea fiscală şi o dorinţă evidentă de a începe să retragă sprijinul atunci când lucrurile sunt din nou pe drumul cel bun”, a spus Yellen.
”Credem că majoritatea ţărilor au spaţiu fiscal şi au capacitatea de a pune în aplicare politici fiscale care vor continua să promoveze redresarea şi să facă faţă unor provocări pe termen lung cu care ne confruntăm cu toţii atunci când vine vorba de schimbările climatice şi o creştere durabilă şi îndemnăm ţările să facă acest lucru „, a spus oficialul american.
În observaţiile pregătite pentru conferinţa de presă post-şedinţă, Yellen a lăudat acordul pentru posibila impunere a unui impozit global minim de cel puţin 15% pentru corporaţii, care să contribuie, spune șeful FED, la stabilizarea sistemelor fiscale şi păstrând în acelaşi timp autoritatea naţională de a stabili cotele şi politicile de impozitare.
Janet Yellen a mai declarat că inflaţia va rămâne ridicată, la 3% în termeni anuali, până la sfârşitul anului 2021.
”Personal, cred că acest lucru reprezintă factori tranzitorii”, a spus ea, adăugând că blocajele de producţie au condus la preţuri ridicate în unele industrii, cum ar fi autovehiculele, în timp ce alte preţuri, precum tarifele companiilor aeriene, se află la niveluri mai normale.
Pe piaţa muncii există încă o slăbiciune, a spus ea, din cauza oamenilor care şi-au pierdut definitiv locurile de muncă, şi va dura ceva timp pentru a-i reabsorbi pe aceşti lucrători în economie.