Kilogramele în plus ale unei angajate i-au adus şefului sucursalei ieşene a CFR, Radu George Pipa (foto), o amendă drastică. Încălcarea prevederilor legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor a fost sancţionată de poliţişti cu o amendă de 10.000 de lei.
Judecătoria a înlocuit o parte a amenzii cu un avertisment, dar a menţinut grosul sancţiunii.
Unităţile care manipulează valori monetare, inclusiv CFR, sunt obligate prin lege să respecte o serie de prevederi menite să garanteze reducerea riscului de furt sau jaf.
În februarie anul trecut, inspectorii poliţiei au verificat sediul Regionalei CFR, condusă de Radu George Pipa. După control a fost aplicată o amendă totală de 10.000 de lei, aplicată nu sucursalei CFR, ci directorului acesteia, personal.
„Doamna care este portar la intrare purta atunci blugi albaştri, deşi nu este dovedit că o face constant. Purta sacoul oferit de angajator şi a primit pantaloni pe care nu-i poartă că nu-i convine mărimea; de parcă fluctuaţiile de greutate ale doamnei portar ar putea fi imputate directorului sucursalei”, a argumentat directorul Pipa în instanță în legătură cu una dintre amenzile primite.
Citiți întreaga știre pe Ziarul de Iași.