10 ianuarie, 2022

Școlile și grădinițele trec în online, începând de luni 17 ianuarie, dacă îndeplinesc simultan două criterii: rata de vaccinare a angajaților este sub 60% în ziua de vineri, iar incidenţa infectărilor Covid în localitate este mai mare de 3 la o mie de locuitori.

În aproximativ 3.000 de școli rata de vaccinare a personalului este mai mică de 60%, a anunțat duminică seara ministrul Educației, care a avertizat că directorii școlilor cu rată sub plafon vor fi schimbați din funcție.

Regulile trecerii la cursuri online vor fi aplicate de săptămâna viitoare, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă organizată luni:


„Articolul 3 din ordinul comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii se raportează la rata de vaccinare din ziua de vineri. Dacă rata de vaccinare în ziua de vineri este sub 60% şi rata de incidenţă a infectărilor este de peste 3 la mie, începând de lunea viitoare şcolile acelea intră în online.

Repet, şcolile care îndeplinesc două condiţii simultan – rata de vaccinare mai mică de 60% şi funcţionează într-o localitate în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie”.

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 4.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, iar Cluj a devenit primul județ ce intră în scenariul roșu (peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori) în valul 5 al epidemiei.

Lista localităților cu rata de incidență de peste 3 la mie cuprinde 21 orașe și 126 de comune. Capitala are o incidență de 2,56 la 1.000 locuitori.

Octavian Jurma: Săptămâna viitoare se va trece pragul de 25.000 de cazuri pe zi


Cercetătorul Octavian Jurma susține, într-o postare pe Facebook, că România va depăși 10.000 de cazuri zilnice de Covid încă de marți, chiar dacă se reduce la jumătate creșterea de săptămâna trecută, iar săptămâna viitoare se va trece de pragul 25.000 de cazuri pe zi.

De săptămâna viitoare, „valul va izbi în forță spitalele” a mai scris medicul: „Chiar daca numarul de spitalizari la toate categoriile de varsta a crescut saptamana trecuta cu doar 3.6%, in randul copiilor spitalizarile au crescut cu 69%, un nou record pandemic (si aceasta crestere nu reflecta deschiderea scolilor). Valul deceselor urmeaza abia la 3 saptamani dupa cel al infectarilor si prin urmare numarul de decese poate fi in scadere si in aceasta saptamana pe fondul scaderii valului Delta”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: