marți

16 iulie, 2024

11 iulie, 2024

Vokswagen a anunțat marți că ar putea să închidă fabrica din Bruxelles a brandului său de lux Audi din cauza scăderii drastice a cererii de vehicule electrice (EV) de ultimă generație. VW, cel mai mare constructor auto european, și-a văzut diminuate vânzările și și-a redus marja de profit pentru acest an, transmite Reuters.com.

Volkswagen nu a mai închis vreo fabrică din 1988 (Westmoreland din Pennsylvania – SUA) iar ultimul CEO al VW care a vrut să lichideze o fabrică din Europa a fost forțat să demisioneze la câteva luni după eveniment, scrie Reuters.

Producătorii de automobile au fost puternic afectați de scăderea drastică a cererii de vehicule electrice după ce au investit masiv în dezvoltarea capacităților de producției și a tehnologiei, Audi avertizând la începutul acestui an că vânzările sale vor scădea în 2024.

Prăbușirea vânzărilor de vehicule electrice


Volkswagen a spus că costurile pentru găsirea unei utilizări alternative pentru fabrica din Bruxelles sau închiderea acesteia, precum și alte cheltuieli neplanificate, ar însemna pierderi de până la 2,6 miliarde de euro în anul financiar 2024.

VW și-a redus previziunile privind marja profitului operațional la 6,5-7% de la 7-7,5%, ceea ce a determinat compania-mamă Porsche SE, care deține aproape o treime din Volkswagen AG, dar majoritatea voturilor în CA, să-și reducă prognoza de venituri la 3,5 miliarde de la 5,5 miliarde de euro.

Acțiunile Volkswagen și Porsche SE cotate la Frankfurt au scăzut cu 1,7%, respectiv 2,1%, în urma anunțului.

Cererea pentru SUV-ul de lux Q8 e-tron de la Audi, lansat în 2018, a scăzut brusc, iar producătorul auto se gândește să încheie total producția începând cu anul viitor.

Probleme structurale de lungă durată


Fabrica de la Bruxelles, unde s-au produs 50.000 de mașini anul trecut, s-a confruntat, de asemenea, cu „provocări structurale de lungă durată”, se arată în comunicatul companiei.

Un proces de consultare va începe pentru găsirea de soluții alternative pentru viitorul fabricii, care are în jur de 3000 de angajați. „Acest lucru include încetarea operațiunilor dacă nu se găsește nicio alternativă”, se arată în declarația Audi.

Profiturile operaționale ale Volkswagen în primul trimestru au scăzut cu 20%, parțial datorate de întârzierilor de la Audi, după ce uzina din Bruxelles a fost închisă timp de două săptămâni din cauza penuriei de componente.

Un purtător de cuvânt al companiei a spus la acea vreme că Audi evaluează opțiunile pentru ceea ce ar putea fi produs în fabrică ca alternativă la vehiculele electrice.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: