joi

25 aprilie, 2024

11 octombrie, 2021

Producția auto din România a înregistrat o contracție puternică în septembrie, când pe porțile celor două fabrici de mașini au ieșit circa 29 de mii de autoturisme, aproape jumătate din producția din aceeași lună a anului anterior, reiese din datele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Principalul motiv îl reprezintă criza de componente cu care se confruntă industria.

Astfel, uzinele Dacia și Ford au produs în septembrie 29.077 de autoturisme, față de 57.846 în septembrie 2020. Dintre acestea 21.921 de unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 7.156 de unități au fost produse de Ford la Craiova.


La începutul lunii septembrie, Dacia a anunțat că oprește din nou producția de la Mioveni, vreme de cinci zile, din cauza deficitului de componente electronice.

”Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producției și lucrăm într-un ritm susținut cu furnizorii noștri. Avem celule de criză la nivelul direcțiilor de Supply Chain și Achiziții și implementăm toate măsurile adecvate”, a transmis compania într-un comunicat de presă.

Producția de autoturisme din România s-a situat la 315.115 unități în primele nouă luni ale anului. Pe mărci, producția în perioada ianuarie-septembrie 2021 s-a prezentat astfel:

  • Dacia: 194.497 de unități;
  • Ford: 120.618 de unități.


Nivelul este peste cel din primele nouă luni ale anului trecut, când producția a scăzut la circa 305 mii de autoturisme, cu 14% sub nivelul din anul 2019.

Pandemia a provocat o contracție semnificativă a industriei auto în 2020, estimată de ACAROM la circa 15-20%. Afacerile Dacia au scăzut de la 24,6 miliarde de lei în 2019 la 18,3 miliarde anul trecut, iar profitul s-a înjumătățit la circa 300 de milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Și Ford a consemnat o înjumătățire a profitului în 2020, la 77 de milioane de lei, însă cifra de afaceri a înregistrat o creștere de circa 24% a cifrei de afaceri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: