Sărăcia – o radiografie (2): La cine se concentrează lipsurile. Problema copiilor

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ( MMFPS) a calculat datele de sărăcie pe baza datelor statistice rămase definitive pentru perioada 2002 – 2011. Acestea arată că numărul persoanelor aflate în stare de sărăcie relativă a rămas aproximativ același din anul 2000 încoace, în apropierea pragului de 4 milioane persoane. (depășit în anii 2002 și 2006).

Așa cum menționam și în episodul trecut, pragul de sărăcie relativă se situa în 2011 peste nivelul salariului minim net pe economie (530,4 lei față de 510 lei). Ceea ce înseamnă că un salariat cu salariul minim pe economie era automat catalogat drept sărac. Dacă structura veniturilor populației după mărime ar fi rămas în 2013 aceeași cu cea din 2011 (ceea ce va fi putea fi estimat numai după finalizarea cercetării statistice de profil) , înseamnă că pragul de sărăcie relativă a urcat în 2013 la circa 570 lei (inflațiile medii au fost de 3,33% în 2012 și undeva sub 4,5% preliminat inițial pentru 2013).

(Citiți și: ”Valentin Lazea: Câteva erori ale elitei românești”)

De remarcat că acest prag a fost depășit în anii 2002 și 2006, la mijlocul ciclurilor electorale 2000 – 2004 și 2004 – 2008, în timp ce în anul 2010 situația a fost inversă. În același interval de timp, numărul persoanelor aflate în stare de sărăcie absolută s-a diminuat de opt ori, de la aproximativ 8 milioane la 1 milion ( de la circa 40% din populația țării până la aproximativ 5%).

De remarcat și faptul că rata sărăciei absolute a urcat inițial în perioada de criză, de la 4,4% în anul 2009 la 5,2% în anul 2010, pentru a se reduce la 5% în anul 2011. Din păcate, 2011 a adus simultan o creștere a sărăciei relative, ceea ce indică o redistribuire a rezultatelor economice dinspre zona veniturilor relativ reduse spre zona de protecție socială.

(Citiți și: ”Sărăcia – o radiografie (1). Pragul oficial de sărăcie, în apropierea salariului minim”)

Raportul MMFPS precizează, fără a da și cifre intermediare, că numărul persoanelor aflate în stare de sărăcie severă s-a diminuat drastic, de nu mai puțin de 22 de ori. Respectiv de la circa 3.093 mii persoane în anul 2000 la aproximativ 137 mii persoane în 2011. În același interval de timp, numărul de persoane aflate în stare de sărăcie alimentară s-a redus încă și mai mult, de 26 de ori ( de la 1,6 milioane la 61 mii persoane).

În pofida unor rezultate impresionante în ceea ce privește eradicarea sărăciei, mai rămân astfel aproximativ 200 de mii de români ( cam 1% din populație ) care nu își pot asigura o hrană corespunzătoare și au nevoie de susținere din partea statului sau a organizațiilor de caritate pentru cea mai elementară nevoie umană, hrana.

Se poate observa ușor că rata sărăciei la gopodăriile fără copii dependenți nu diferă prea mult la persoanele singure, fie ele în vârstă de peste 65 de ani fie mai tinere. Mai mult, combinația cea mai puțin predispusă la sărăcie este cea de 2 adulți, dintre care unul are 65 de ani sau peste. Ceea ce înseamnă că percepția de apariția unui risc crescut de sărăcie odată cu ieșirea cuiva la pensie este eronată.

Ceea ce duce la risc crescut de sărăcie nu este ieșirea din activitate ci procreerea și susținerea copiilor.

Familia tipică și dezirabilă pentru refacerea numărului de locuitori în timp, cea de 2 adulți plus doi copii, are un risc de sărăcie situat peste cel al tuturor tipurilor de gospodării fără copii dependenți, și egal cu aproape o cincime din total. Explicația constă în deducerile și alocațiile foarte mici pentru copii. Contrar percepției comune și veniturilor mai reduse, persoanele de sex feminin au avut o rată a sărăciei relative ceva mai redusă decât a bărbaților ( 17,7% față de 18%).

Interesant este că, dacă situația familiilor cu 2 adulți este similară indiferent dacă au un copil sau nu, riscul de sărăcie se dublează dacă îngrijirea copiilor cade în sarcina unui părinte unic. El urcă cu peste 50% la al doilea copil și crește de peste patru ori dacă cei doi adulți se încumetă să facă trei copii sau mai mult. Atunci, deja există aproape o șansă din două de a intra pe termen lung în situația de sărăcie.

Datele INS mai arată o concentrare destul de puternică a sărăciei relative în mediul rural, unde este de aproape trei ori mai mare decât în mediul urban ( 27,4% la țară comparativ cu 10% la oraș).

Pe regiuni, se detașează în topul sărăciei partea de est a țării ( 25% în regiunea Nord-Est și 23,1% în regiunea Sud-Est), dar tot peste pragul de 20% se află și regiunea de Sud-Vest (21,4%). La polul opus, se află regiunea București-Ilfov cu 4,9%.

Trebuie subliniat că 3,8% dintre salariați au intrat în categoria săracilor, ceea ce ridică problema creșterii salariului minim, aflată în curs de rezolvare. Dar cei mai susceptibili de a avea probleme financiare sunt lucrătorii pe cont propriu, de zece ori mai expuși la sărăcie decât salariații ( 38,4% și 34% chiar dacă se exclud agricultorii) și cam de patru ori mai expuși decât pensionarii (9,3%).