luni

15 iulie, 2024

25 ianuarie, 2024

„În principiu” Guvernul a acceptat o majorare de 20% a salariilor personalului din sistemul sanitar, a declarat prim-vicepreşedintele Sanitas Iulian Pope, după întâlnirea pe care sindicaliștii au avut-o joi, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu. De cealaltă parte, Guvernul a anunțat că „s-a căzut de acord asupra unei creșteri a fondului de salarii cu 15%”, care va intra în vigoare în prima jumătate a anului.

„În principiu, principala noastră cerere, creştere cu 20% în anul 2024 pentru lucrătorii din sistemul sanitar,- a fost acceptată. Vor mai fi întâlniri pe cifre. A fost acceptată o creştere cu 20% pe fondul de salarii de bază. Vor mai fi întâlniri pe ceea ce înseamnă cifre. Nu am terminat întâlnirile la nivelul Guvernului. Am stabilit un calendar. Ne vom întâlni săptămâna viitoare. De principiu am stabilit şi Guvernul a acceptat că în anul 2024 lucrătorii din sistemul sanitar vor avea o creştere de 20%”, a declarat Pope după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.

Executivul transmitea marți că abia luni, 29 ianuarie vor avea loc discuțiile aplicate privind posibilitățile bugetului. Abia atunci urma să fie încheiată și să le fie prezentată sindicaliștilor analiza referitoare la anvelopa salarială din domeniu și la costurile suplimentare, neincluse în bugetul pentru 2024, implicate de angajările de personal. Analiza va sta la baza discuțiilor pe marginea revendicărilor Sanitas, conform Guvernului.


Sanitas revendică majorări salariale pentru personalul TESA, asistenții medicali, infirmiere și brancardieri. Un asistent medical are un salariu mediu între 3.000 şi 4.000 de lei, spun sindicaliștii.

Protest al angajaților TESA în fața Ministerului Muncii

Angajaţi din sistemul sanitar au protestat, joi, în faţa sediului Ministerului Muncii, ei reclamând salariile mici ale personalului TESA şi ale altor categorii de angajaţi din unităţile medicale publice.

De asemenea, Federaţia SANITAS a anunțat că va avea revendicări şi acţiuni comune cu Federaţia “Solidaritatea Sanitară” pentru a susţine,”în faţa autorităţilor statului, nevoile salariaţilor din sănătate”.

Ei au amenințat că vor recurge la grevă generală, dacă Executivul nu le aprobă revendicările, care vizează, în principal, majorările salariale și angajări în sistem.

Deficitul, în creștere periculoasă, încă din prima lună


Guvernul a aprobat săptămâna trecută 27 de milioane de lei în plus la bugetul MAI, pentru a acoperi necesarul cheltuielilor cu pensiile din luna ianuarie. Astfel, deficitul marcat la MAI aduce deja o gaură de 324 de milioane de lei la bugetul de stat din 2024, prognozat la aproximativ 5% din PIB.

În Memorandumul aprobat joi de Executiv, MAI explică motivele creșterii cheltuielilor:

  • 234 de foști angajați ale căror pensii intră în plată în ianuarie 2024
  • majorarea pensiilor militare rezultată în urma așa-zisei reformări a pensiilor speciale, care ar fi trebuit să diminueze povara acestora în cheltuielile publice. „Calculele din care rezultă necesarul real pentru plata pensiilor, având în vedere și incidența asupra acestui demers a prevederilor legale aprobate în ultima parte a anului 2023 (Legea pensiilor speciale – n.red.), au fost finalizate la data de 29.12.2023”, precizează MAI în Memorandumul de aprobare a suplimentării bugetului.

(Citește și: Val de pensionări speciale declanșat de momentul 1 ianuarie: ”Reforma pensiilor” a crescut cheltuielile cu 3 mld. numai la instituțiile de forță)

Estimare subevaluată la MAI

Ministerul făcuse deja o estimare a plusului necesar, însă ea se dovedește insuficientă, deși cei 234 de foști polițiști ce primesc din ianuarie pensie aveau cererile depuse în momentul în care MAI și-a calculat bugetul pentru 2024.

Față de Legea bugetului de stat pentru 2023, MAI a suplimentat suma de la acesta capitol la 7,858 miliarde de lei pentru anul în curs, ceea ce înseamnă cu 2,226 miliarde de lei mai mult. Cu noua corectură, avansul este de peste 2,6 miliarde de lei.

Reamintim că în 2023 s-au pensionat 10.000 angajați ai Ministerului de Interne (polițiști, jandarmi, poliție de frontieră etc.) din care 2.500 numai în luna decembrie.

Valul de pensionări va continua, pentru că legea le permite celor care îndeplineau la sfârșitul anului trecut condițiile de retragere din activitate să se pensioneze pe sistemul vechi timp de încă cinci ani.

(Citește si: ”Cristian Grosu / Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI. Și o fabulă reală”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: