2 mai, 2020

Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat reducerea a 3.000 de locuri de muncă, în principal piloții și echipaj de bord, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Până la recuperarea traficului anterior crizei, sunt estimate reduceri salariale cu până la 20% și vor fi închise mai multe baze din Europa, a mai anunțat compania.

Ryanair a anunțat că numărul pasagerilor s-a redus cu 99% și estimează că în intervalul iulie – septembrie va zbura la 35% din capacitatea prevăzută înaintea pandemiei, scrie CNN.


Până în martie 2021, Ryanair prevede că va transporta mai puțin de 100 de milioane de pasageri, în timp ce obiectivul inițial era de 154 milioane.

De asemenea, compania a început negocierile cu Boeing pentru a reduce numărul livrărilor de aeronave în următoarele 24 de luni.

Ryanair a mai afirmat că va contesta în tribunalele europene „ajutoarele de stat ilegale și discriminatorii” acordate unor companii aeriene europene.

Michael O’Leary, CEO al companiei, a declarat că vor refuza eliminarea scaunelor din mijloc, întrucât distanțarea socială nu este posibilă într-un avion. Singurul lucru pe crae-l pot face operatorii aerienii pentru a limita răspândirea noului coronavirus este să ofere măști faciale și să verifice temperatura echipajului și a pasagerilor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: