miercuri

17 iulie, 2024

29 mai, 2024

Rusia preconizează o creştere a impozitelor bogaţilor şi întreprinderilor, anunţă Ministerul Finanţelor, în contextul în care Moscova caută venituri suplimentare pentru a-şi finanţa Războiul din Ucraina, relatează AFP, citată de News.ro.

Cheltuielile publice au fost mai mari decât veniturile cu zeci de miliarde de dolari de la intrarea trupelor ruse în Ucraina în februarie 2022, aruncând ţara într-un deficit bugetar important.

Ministerul rus al Finanţelor a propus să crească impozitul impus societăţilor de la 20 la 25% şi să adopte noi praguri de impozitare a celor mai bogaţi ruşi.


”Aceste angajamente vizează să implementeze un sistem fiscal drept şi echilibrat”, a anunţat marţi într-un comunicat ministrul Finanţelor Anton Siluanov.

Excepţii sunt prevăzute în cazul militarilor care luptă în Ucraina, anunţă ministerul.

Aceste reforme ar putea să fie aprobate de către Parlament în acest an şi să intre în vigoare în 2025, a precizat el.

Rusia a înregistrat un deficit total de 73 de miliarde de dolari în 2022 şi 2023. Ministerul rus de finanțe preconizează în 2024 un deficit de 18 miliarde de dolari, reprezentând 0,9% din PIB.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: