13 martie, 2022

Rusia a anunțat duminică faptul că se bazează pe China pentru a putea să facă față loviturilor suferite de economia sa din cauza sancțiunilor occidentale. În urma acestor sancțiuni, aproape jumătate din rezervele de aur și valută ale Rusiei sunt înghețate.

„O parte din rezervele noastre de aur și de schimb valutar le deținem în moneda chineză, în yuan. Și vedem ce presiune exercită țările occidentale asupra Chinei, pentru a limita comerțul reciproc cu China. Desigur, există presiuni pentru a limita accesul la acele rezerve”, a declarat ministrul rus de finanțe, Anton Siluanov (foto).

„Dar cred că parteneriatul nostru cu China ne va permite în continuare să menținem cooperarea pe care am realizat-o și nu numai să o menținem, ci și să o creștem, într-un mediu în care piețele occidentale se închid”, spune oficialul rus, potrivit Rador.


Țările occidentale au impus sancțiuni fără precedent asupra sistemului financiar și corporativ al Rusiei, de când a invadat Ucraina, pe 24 februarie.

Comentariile făcute de Siluanov în timpul unui interviu televizat au marcat cea mai clară declarație de până acum din partea Moscovei, respectiv că va căuta ajutor din partea Chinei pentru a amortiza impactul sancțiunilor.

Cele două țări și-au consolidat cooperarea în ultima vreme, deoarece ambele au fost supuse unor puternice presiuni occidentale în privința drepturilor omului și a unei game de alte probleme.

Președintele rus, Vladimir Putin, și președintele chinez, Xi Jinping, s-au întâlnit la Beijing la 4 februarie și au anunțat un parteneriat strategic, despre care au spus că are ca obiectiv contracararea influenței Statelor Unite, descriind acest parteneriat drept o prietenie fără limite.


În urmă cu o lună, Siluanov declara că Rusia va putea rezista sancțiunilor datorită rezervelor sale abundente și că se gândește chiar să ofere euroobligațiuni investitorilor străini odată ce volatilitatea pieței se va diminua.

Duminică, ministrul a spus că sancțiunile au înghețat aproximativ 300 de miliarde de dolari din cele 640 de miliarde de dolari pe care Rusia le deține în rezervele sale de aur și valută. Siluanov a mai spus că Rusia își va îndeplini obligațiile datorate de stat și va plăti în ruble creditorilor până când rezervele de stat vor fi dezghețate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: